back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Două universități din Iași vor pregăti viitori ofițeri și subofițeri. Au început înscrierile pentru anul școlar viitor

Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi că au început înscrierile pentru învăţământul universitar militar, pentru anul universitar 2025-2026.

Planurile de școlarizare pot fi consultate accesând următorul link: https://dgmru.mapn.ro/pages/planul-de-scolarizare-al-ministerului-apararii-nationale-pentru-anul-de-invatamant-2025-2026.

Învăţământul militar superior asigură formarea iniţială şi continuă de nivel universitar a ofiţerilor și subofițerilor şi se realizează în instituţii de învățământ de înaltă performanță.

Cu caracter de noutate, începând cu anul universitar 2025-2026, două universități din Iași vor pregăti viitori ofițeri și subofițeri, urmare a unui parteneriat semnat cu Ministerul Apărării Naționale la finalul anului trecut, astfel:

  1. Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”
  • Facultatea de Medicină – Medicină generală (6 ani): 10 locuri;
  • Facultatea de Asistență Medicală – Asistență medicală generală (4 ani): 15 locuri.
  1. Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”
  • Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului – Măsurători terestre și cadastru (4 ani): 2 locuri;
  • Facultatea de Automatică și Calculatoare – Tehnologia informației (4 ani): 4 locuri.

 

Graficul de desfăşurare a activităţilor de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru învăţământul universitar militar este următorul:

  1. ÎNSCRIEREA candidaţilor se realizează on-line, la https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau la Biroul Informare-Recrutare, până la data de: 05.2025;
  2. SELECŢIA candidaţilor în cadrul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Câmpulung Moldovenesc: în perioada: 17.02-16.05.2025;
  3. evaluarea capacităţii motrice (probe fizice): traseu utilitar aplicativ, cu baremul de 1 min. şi 50 sec. şi alergare pe distanţa de 2000 m., cu baremul de 10.00 min.;
  4. evaluare psihologică: test de aptitudini şi chestionar de personalitate;
  • interviu de evaluare finală.

Selecția se desfășoară pe parcursul a două zile. Candidații declarați „Admis” în urma susținerii probelor de selecție vor efectua examinarea medicală.

  1. EXAMINAREA MEDICALĂ în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi: în perioada: 03.03-30.05.2025;
  2. Termenul final de întocmire a dosarelor de candidat: 13.05.2025.

Dosarul de candidat se finalizează numai după parcurgerea tuturor etapelor anterioare, iar candidatul este declarat „Admis” la selecţie şi „Apt” din punct de vedere medical.

  1. Susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor:

– Instituțiile de învățământ din rețeaua M.Ap.N. (Universitatea Națională de Apărare, Academia Forţelor Terestre, Academia Forțelor Aeriene, Academia Navală,  Academia Tehnică Militară: 08.07.2025;

–  Instituțiile de învățământ din afara M.Ap.N. (Academia de Poliție, Institutul Medico-Militar, alte instituții civile de învățământ superior prevăzute în Planul de școlarizare): la o dată stabilită în raport cu regulamentele proprii ale instituțiilor de învățământ și conform cu tematica examenului de admitere, emisă la nivelul fiecărei instituții.

 

Admiterea în instituţiile de învăţământ universitar din subordinea Ministerului Apărării Naţionale constă într-o probă de evaluare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică, Informatică şi Fizică (test grilă cu 27 de itemi).

Pot participa la concursul de admitere candidații care dețin un certificat care atestă nivelul de competență lingvistică, pentru limba engleză, echivalent nivelului B2 din Cadrul european de referință pentru limbi străine, obținut în urma susținerii probei de evaluare a examenului național de bacalaureat sau la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice.

 

Criterii specifice de recrutare (înscriere):

Se pot înscrie elevii claselor a XII-a şi absolvenţi de liceu cu / fără diplomă de bacalaureat, având vârsta de cel mult 26 de ani împliniţi în anul 2025 (24 de ani pentru opţiunea „piloţi”).

Până la data concursului de admitere trebuie făcută dovada absolvirii examenului de bacalaureat.

Candidaţii se înscriu on-line folosind platforma: https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php (prin crearea unui cont de utilizator care oferă posibilitatea de a începe procesul de recrutare). După constituirea contului de candidat, completarea datelor personale și încărcarea documentelor este obligatoriu accesarea butonului de transmitere către Biroul Informare-Recrutare, pentru validarea contului și a înscrierii.

Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Iaşi, activitatea de recrutare se desfăşoară la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Iaşi, str. Arh. G. M. Cantacuzino, nr. 20 (în spatele Catedralei Mitropolitane din municipiul Iaşi), în perioada specificată mai sus, de luni până vineri între orele 08.00-16.00, marţi între 10.00-18.00.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon: 0232/264.491, 0332/414.892 sau 0332/414.893.

Detalii suplimentare se găsesc și pe internet, pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa: www.mapn.ro sau www.recrutaremapn.ro , ori pe pagina de Facebook a Centrului Militar Zonal Iaşi: facebook@CMZIasi.

Persoană de contact: Cpt. Ionuț POPA.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat