back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Elevii de la Busuioc Pașcani au văzut „Orizonturile europene de formare în domeniul tehnic”

Comunicat de presa: În perioada 25.11.2019 – 13.12.2019, la Liceul Tehnologic ,,M. Busuioc’’, Pașcani s-a  desfășurat  prima mobilitate din cadrul proiectului intitulat „Orizonturi europene de formare în domeniul tehnic” ce face parte din Erasmus+, Programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport în perioada 2014-2020.

Mobilitatea s-a desfășurat în orașul Granada din regiunea Andaluzia din Spania la care au  participat 14 elevi din clasa a XI-a de la profilul electromecanic, însoțiți de două cadre didactice, domnii prof. Tataru Radu Și Bucataru Vladimir Daniel. Mobilitatea s-a desfășurat în orașul Granada din regiunea Andaluzia din Spania.

Instruirea practică a elevilor a început cu proiectarea 3D într-unul dintre cele  mai utlilizate softuri în domeniu – SOLIDWORKS. A urmat o etapă de aplicații pornind de la proiectare și până la punerea în funcțiune a circuitelor electropneumatice. Elevii Și-au manifestat entuziasmul, mai ales, la partea aplicativă.

O altă aplicație care le-a adus elevilor o satisfacție deosebită a fost proiectarea și punerea în funcțiune a circuitelor de acționare electrică a motoarelor de curent continuu și a celor asincrone. Lucrările practice ale elevilor au fost verificate și apreciate de mentorii de stagiu.

Elevii au avut parte și de un program cultural variat și foarte atractiv.

O primă incursiune în cultura Andaluziei a fost prin vizita la Palatul Alhambra, o emblemă a orașului Granada, atât prin palatele Nasrid cu elemente de arhitectură-maura, cât și prin grădinile Generalife, frumos amenajate.

A urmat o vizită în Parcul Științelor (Parque de las Ciencias) din Granada unde elevii noștri au fost încântați să experimenteze diverse lucruri, plecând de la instalații legate de astronomie, fizică, muzică, anatomie și până la a admira fluturii tropicali și păsările răpitoare în zbor.

O altă experiență pe care, cu siguranță, elevii clasei a XI-a B nu o vor uita, a fost vizita în Gibraltar, unde au avut de admirat și chiar de înfruntat curiozitatea macacilor din rezervație. Ultima vizită a fost în orașul Cordoba, unde elevii au admirat Podul Roman, Fortăreața Regilor Creștini, Catedrala-moschee, descoperind și alte lucruri interesante umblând pe străzile orașului.

La sfârșitul stagiului de practică, elevii au fost evaluați, toți obținând certificatul EUROPASS.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat