back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Evaluare Națională 2023. Proba scrisă la Limba română începe când elevii primesc subiectele, după ora 9:00

Absolvenții clasei a VIII-a susțin luni, 19 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale 2023. Accesul candidaţilor în săli este permis începând de la ora 8:00 și până la ora 8:30, conform ghidului publicat de Ministerul Educației.
Peste 177.000 de elevi erau înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar curent, conform Ministerului Educației. Duminică, înaintea primei probe a EN VIII 2023, Ministerul Educației a anunțat că doar 161.500 de elevi au fost înscriși automat la Evaluarea Națională de către școlile la care sunt. Este o diferență de peste 15.500 de elevi între numărul celor care erau înscriși la începutul anului școlar în clasa a VIII-a și numărul celor care acum figurează în statistica de examen. Asta înseamnă 8,8% din totalul celor raportați ca fiind înscriși în clasa a VIII-a, adică 1 din 10 elevi.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute şi se calculează după completarea casetei de identificare a broșurii cu subiecte.

Elevii vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică. În intervalul 8:30 – 9:00, candidaţii vor fi legitimaţi şi li se va explica modul de desfăşurare a probei, potrivit Ministerului Educației.

Începând cu ora 9:00, candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciornă. Elevii vor completa caseta de identificare (în maximum 15 minute), iar asistenţii vor verifica datele înscrise de candidati și vor secretiza caseta.

„La probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2023, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare, dacă este cazul. Broşura se predă la finalul probei şi, întrucât conţine subiectele şi rezolvarea acestora, nu rămâne în posesia candidaţilor”, conform ghidului.

Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion.

Continuare pe edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat