back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

ZDI: Una dintre cele mai periculoase bacterii, Listeria, în preparatele Marcel

Una dintre cele mai periculoase bacterii, care poate afecta inclusiv sistemul nervos, a fost descoperită la preparate din carne produse de către societatea ieșeană Marcel SRL, din comuna Răchiteni.

Producătorul local a inițiat retragerea de la comercializare a produselor Mușchi Țigănesc și Urechi Snacks, ca urmare a evidențierii bacteriei Listeria monocytogenes, și recheamă de la consumatori produsele cu datele de identificare Urechi Snacks 200 g, Lot: 076121121, care expiră pe 02.01.2022, respectiv Mușchi Țigănesc, Lot: 017121121, cu data de expirare 27.12.2021 / 06.01.2022.

Aceste produse au fost distribuite în zece județe din țară, mai exact în Iași, Bacău, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Neamț, Prahova, Suceava și Vaslui, cât și în Marea Britanie, Belgia, Germania, Spania, Italia și Irlanda.

„Atragem atenția tuturor producătorilor să nu se joace cu sănătatea consumatorilor, mai ales în această perioadă în care crește consumul de produse tradiționale din carne de porc”, a declarat Mihai Ponea, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pentru „Ziarul de Iași”.

Se recomandă persoanelor care dețin produse din loturile descrise mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Persoanele care au consumat produsele menționate anterior și care prezintă febră simplă sau însoțită de dureri de cap sunt rugate să consulte medicul și să raporteze acest consum. Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum și cele în vârstă trebuie să acorde o atenție deosebită acestor simptome, care pot sugera listerioza, boală potențial gravă, cu un timp de incubație de până la opt săptămâni.

„Ca urmare a controalelor efectuate de inspectorii ANSVSA din ultima perioadă, când am dispus suplimentarea controalelor pentru produsele alimentare specifice din carne de porc și de pasăre, la două preparate produse de către societatea comercială Marcel SRL, respectiv mușchi țigănesc și urechi snacks, s-a constatat prezența bacteriei Listeria monocytogenes, una dintre cele mai periculoase bacterii, care provoacă toxiinfecții alimentare extrem de grave, bacterie care poate afecta inclusiv sistemul nervos. Aceste produse au fost distribuite în zece județe din țară, respectiv Iași, Bacău, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Neamț, Prahova, Suceava și Vaslui, cât și în Marea Britanie, Belgia, Germania, Spania, Italia și Irlanda. Avem în jur de 2 tone din ambele produse, ele vor fi colectate la intrarea în fiecare magazin în care s-au comercializat, în așa fel încât consumatorii, dacă îl au în frigider, să îl readucă pentru a-și primi banii, iar producătorul, cât și ANSVSA vor posta pe site aceste produse, cu elementele de identificare astfel încât consumatorul să le poată identifica. Abia s-a terminat ancheta, inspectorii sanitar veterinari au pus sechestru pe toate loturile din acea perioadă, recoltăm și probe suplimentare, așteptăm rezultatele”, a declarat Mihai Ponea, vicepreşedintele ANSVSA.

sursa zdi 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat