back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Femeie de 55 de ani, prinsă la volan cu o alcoolemie de două ori mai mare decât limita penală

Alcoolul la volan face „ravagii” printre ieşeni. În urma unor razii făcute pe drumurile din Hîrlău, poliţiştii au prins mai mulţi şoferi băuţi, printre care şi o femeie de 55 de ani. Aceasta se afla în vizită la nişte rude în localitatea Şipote. „În cadrul unei acţiuni organizate la data de 18 martie, poliţiştii rutieri de la Hîrlău au oprit pentru control un auto ce se deplasa pe raza comunei Şipote. La volanul autoturismului a fost identificată o femeie în vârstă de 55 de ani, din judeţul Suceava. Întrucât şoferiţa autovehiculului emana halenă alcoolică, a fost testată alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Cu o zi înainte, poliţiştii din Hîrlău au depistat un bărbat la volanul unui autoturism, care era beat criţă. Acesta circula chiar prin oraş. „În cadrul unei acţiuni organizate la data de 17 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Rurală Hîrlău au oprit pentru control un auto ce se deplasa pe o stradă din oraşul Hîrlău. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 62 de ani din municipiul Iaşi. Întrucât şoferul autovehiculului emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă”, au adăugat reprezentanţii Poliţiei.

Tot pe data de 17, poliţiştii au realizat un control prin zona Târgu Frumos în urma căruia au ridicat 17 permise de conducere pentru viteză excesivă. „La data de 17 martie, poliţiştii rutieri de la Iaşi, Paşcani, Hîrlău şi Târgu. Frumos au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de viteza excesivă. Acţiunea s-a derulat pe raza oraşului Târgu Frumos. Au fost aplicate 302 sancţiuni contravenţionale, dintre care 156 pentru viteză, unu pentru alcool, iar restul pentru alte abateri. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 112.955 lei. De asemenea, au fost reţinute 17 permise de conducere, dintre care 10 pentru viteză şi au fost retrase 15 certificate de înmatriculare”, au subliniat cei de la Poliţie.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat