back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Firmele primesc subvenţii să angajeze persoane discriminate, dar nu o fac

“De două luni de zile am întrebat în stânga şi în dreapta, să văd dacă reuşesc să mă angajez în Iaşi, însă fără succes”, ne-a povestit o persoană de 55 de ani întoarsă din Italia din cauza pandemiei.

Combaterea discriminării pe criterii de vârstă la angajare de pe piaţa muncii din judeţul Iaşi scoate bani grei din conturile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi. Ieşenii care fac parte dintr-o categorie vulnerabilă – fie pentru că sunt prea tineri, fie prea în vârstă, reuşesc cu greu să îşi găsească un loc de muncă. AJOFM Iaşi va plăti subvenţii de cel puţin 9,8 milioane de lei (circa 2 milioane de euro) firmelor care anul acesta au încadrat în muncă persoane din categorii defavorizate de vârstă, respectiv persoane peste 50 de ani şi persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 ani, cât şi din rândul şomerilor care mai au 5 ani până la pensie, iar anul 2020 încă nu s-a încheiat.

Fără succes

În ciuda faptului că sunt persoane apte de muncă şi dornice să îşi pună „osul la treabă”, ieşenii din aceste categorii arată că se lovesc deseori de refuzurile angajatorilor. „Eu am lucrat mult timp în Italia, am peste 10 ani de străinătate. Din cauza pandemiei mi-am pierdut locul de muncă şi am venit acasă. De două luni de zile am întrebat în stânga şi în dreapta, să văd dacă reuşesc să mă angajez în Iaşi, însă fără succes. Aici s-a ajuns, e mare păcat. Am noroc că am pus ceva bănuţi deoparte, iar de luna viitoare voi pleca din nou, tot în Italia, o rudă m-a ajutat şi mi-a găsit un alt post. Dacă românii nu ne primesc să muncim, uite că străinii ne vor”, ne-a spus ieşeanca Elena Matei, în vârstă de 55 de ani.

Spre exemplu, de la începutul anului 2020 şi până în prezent doar 14 persoane care mai au 5 ani până la pensie au fost angajate de firmele din judeţul Iaşi. Potrivit datelor furnizate „Ziarului de Iaşi” de AJOFM Iaşi, au fost înregistraţi deocamdată numai 13 agenţi economici care au solicitat subvenţionarea locului de muncă pentru aceşti oameni pe baza Legii 76/2002 (art. 85), suma plătită fiind de aproximativ 260.000 lei. Subvenţia lunară este în valoare de 2.250 lei, acordată pentru fiecare persoană astfel încadrată.

Subvenţii pentru 280 de firme

Pe lângă aceşti bani, AJOFM Iaşi va plăti de luna viitoare şi subvenţii în valoare totală de 9,6 milioane lei către 280 de firme din judeţul Iaşi care, în perioada iunie 2020 – septembrie 2020, au angajat 406 de oameni din categoriile de vârstă peste 50 de ani şi persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 ani. Statul decontează până la 2.500 lei lunar pentru costurile salariale înregistrate de către angajatori pentru aceşti salariaţi, cât şi a celor care au muncit în străinătate (OUG 92/2020).

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat