back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

FOTO – Micul rai de la Todirești. Lan cu lavandă, animaluțe și păsări exotice, îngrijite de o familie de gospodari

Doi soți gospodari, cu dragoste de frumos, de natură și de satul românesc, au amenajat la Todirești, la doar 12 km de Pașcani, un lan plin cu lavandă, floarea denumită și aurul mov, datorită proprietăților terapeutice pe care le are.

Luminița și Ioan Andreiescu, în vârstă de 52, respectiv 55 de ani, îngrijesc o suprafață de circa 45 de ari cu peste cinci mii de butași de lavandă. Ideea a venit în urmă cu cinci ani, de la o emisiune văzută la televizor într-o zi de duminică.

Încet-încet în lanul de lavandă au apărut și primii vizitatori – oameni din apropiere și nu numai, care vin să se bucure de minunăția naturii, de parfumul de neconfundat al lavandei, dar și să facă cele mai frumoase fotografii în câmpul plin de culoare și scăldat de razele soarelui. Ca să îi primească așa cum trebuie, doamna Luminița a amenajat curtea mai ceva ca un specialist, cu tot felul de flori, trandafiri, decorațiuni iar în preajma lavandei, a făcut o terasă tradițională. De acolo, puteți cumpăra și diferite produse făcute din floarea mov.

Înainte de a intra pe lanul de lavandă, găsiți și animăluțe și păsări exotice, atracții pentru copii. Ponei, struți, păuni, găini de rasă mătase japoneză, rațe mandarin și altele. Toate te duc cu gândul la o minigradină zoologică, care se dezvoltă.

Cei doi soți au și un mic ajutor – un nepoțel de nouă ani care vine și îi ajută, mai mult cu vorba și prezența, la animale. Alesio se joacă mereu cu poneiul și nu se teme de struți.

Așadar, la Todiresti, la familia Andreiescu găsiți nu doar un lan cu lavandă unde să faceți poze, ci și atracții pentru cei mici. Toate numai bune într-o zi în care căutați relaxare, aer curat în natură și un cadru de poveste.

Cei care doresc să îi viziteze, pot urmări pagina de Facebook Lavandă Todirești pentru mai multe informații sau la numărul de telefon 0752546488. Locația este la 300 metri de la intrarea în sat, pe partea dreaptă.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat