back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Stupoare: Iașul nu poate termina autostrada prin PNRR pentru că azilul de la Pașcani a fost edificat de primarul Pintilie după stabilirea traseului A7. Se pierd milioane de euro

  • Fundația care administrează căminul de la Biserica Sf. Nectarie din Pașcani a câștigat la Curtea de Apel Iași exproprierea clădirii, deși inițial pe listă era doar terenul
  • Complexul monahal stă exact în calea autostrăzii
  • Procesul a ajuns acum la Înalta Curte de Casație și Justiție și tot Iașul are emoții, pentru că judecătorii de la Iași au admis contestația pe acordul de mediu al segmentului Bacău – Pașcani
  • Argumentul autorităților este că, la momentul la care autostrada a fost proiectată, căminul de bătrâni nu era intabulat și nu figura în inventarul clădirilor din România
  • Deși clădirea a fost începută în 2006, intabularea și recepția au fost făcute la o lună de la data la care Guvernul a aprobat prin lista exproprierilor, în 2022, iar proiectarea autostrăzii fusese mult anterioară
  • Înainte de cămin și biserică, spre Bacău, se lucrează intens. Lucrările sunt înghețate în porțiunea unde se află aceasta
  • Statul a încercat să negocieze cu fundația: ar urma să fie realizat un sistem performant de panouri antifonice, constructorul spune că la cămin nu s-ar auzi nimic.

Tot segmentul de autostradă dintre Bacău și Pașcani stă în decizia unor judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce fundația care administrează un cămin de bătrâni din Pașcani a contestat acordul de mediu.
Durerea organizației este că imobilul care adăpostește căminul nu a fost inclus pe lista de despăgubiri pentru exproprieri. Pe aceasta se află doar terenul, cu o sumă modestă de 15.000 de lei.
Pe imaginile de la Pașcani se poate observa că grupul de firme al omului de afaceri Dorinel Umbrărescu lucrează la capacitate mare înainte de cămin. Pe site-ul Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, segmentul de autostradă de la Bacău până la cămin are un progres de 40%.
După aceea, spre Suceava, lucrările sunt la 0%. Constructorul se teme că banii pentru proiect ar putea fi pierduți, nu riscă și nu lucrează. Dar autostrada A7 nu poate fi terminată din cauza căminului și nu se poate realiza legătura cu DN 28.
Dacă lucrările nu se finalizează până în august 2026, banii din PNRR se pierd.

În lista de exproprieri figura doar terenul.

CONTINUARE PE REPORTER IS

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat