back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

„Ghiozdănele cu viitor” pentru preșcolarii din Ruginoasa – FOTO

Zeci de micuți din Ruginoasa au primit ghiozdane noi cu rechizite, jocuri și obiecte pentru igienă corporală, în cadrul unui proiect național derulat de Asociația World Vision împreună cu Fundația OMV Petrom.

„Ghiozdănelele cu viitor”, așa cum sunt ele denumite, au fost împărțite miercuri, 26 aprilie, preșcolarilor din grădinița de la Ruginoasa. Micuții au primit cu bucurie noile lucruri, printre care se aflau cărți și creioane de colorat, acuarele, plastilină, un puzzle și multe altele, toate alcătuind un pachet cu resurse educaționale realizat cu ajutorul experților din educație.

Tot în cadrul acestui proiect, părinții preșcolarilor au participat la un atelier de educație parentală, unde au primit suport și îndrumări importante de la organizatori.

De precizat este faptul că în cadrul programului „Start în educație” vor fi beneficiari peste 60.000 de copii şi 10.000 de părinţi din 500 de comunităţi defavorizate din țară.

Copiii din comunităţile vulnerabile selectate în program vor primi câte  un ,,Ghiozdănel cu viitor”.

Analiza preliminară realizată la nivelul beneficiarilor proiectului „Start în educație” de la nivel național arată că, deși majoritatea părinţilor consideră că a merge la grădiniţă este important, unu din cinci părinţi cred că cei mici pot avea un parcurs educaţional bun şi fără să frecventeze grădiniţa. În plus, o treime dintre părinţi spun că principala provocare pe care o întâmpină în ceea ce priveşte frecventarea grădiniţei este lipsa banilor pentru cheltuieli (haine, masă, ghiozdan). În ceea ce privesc  materialele specifice activităţilor pentru grădiniţă, 20% dintre copii primesc o carte de colorat sau creioane colorate o dată pe an sau chiar deloc, iar 25% dintre copiii de grădiniţă primesc de o jucărie nouă, în cel mai bun caz, o dată pe an, unii dintre ei chiar deloc.

Potrivit unui raport publicat recent de Fundaţia OMV Petrom, 95% dintre cadrele didactice susțin că există decalaje de dezvoltare între copiii care încep grădinița la 3 ani și cei care sunt înscriși mai târziu. În plus, educatorii susțin în procent de 100% că implicarea părinților în dezvoltarea copilului este esenţială.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat