back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Hârlău: O turmă de oi, plus mieii şi brânza aferente, dau mari bătăi de cap magistraţilor. Cine va rămâne cu stâna?

Magistraţii Curţii de Apel au fost chemaţi să decidă cui aparţine o turmă de oi. Până acum, două instanţe au dat două sentinţe contradictorii. De hotărârea care va fi luată la recurs depinde şi soarta mieilor care au fost fătaţi în decursul anilor de oile respective, ca şi a brânzei şi laptelui obţinute ori a subvenţiei europene date pentru animale.

În august 2020, D.A. s-a prezentat în faţa judecătorilor din Hârlău cu o plângere mai puţin obişnuită, cerând de la G.S. 46 de oi şi 30.594 de lei. Cei doi se cunoşteau de ceva ani şi fuseseră prieteni, ajutându-se la diverse activităţi şi împrumutându-se reciproc la nevoie. În 2015, G.S. s-a oferit să-i vândă lui D.A. un cal. D.A. nu avea bani, dar avea miei, cei doi convenind ca G.S. să se ocupe de vânzarea mieilor şi să-şi reţină 2.500 de lei, reprezentând preţul calului. Cei 23 de miei, în greutate totală de 520 kg, au fost vânduţi la Flămânzi. G.S. ar fi trebuit să returneze 900 de lei, dar nu a făcut-o.

Înţelegere cu iernatul oilor

În iarna lui 2016, G.S. i-ar fi propus lui D.A. o nouă afacere. D.A. nu avea nutreţ pentru cele 50 de oi ale sale, aşa că G.S. s-a oferit să i le ierneze. Pe parcursul anului 2017, trei oi au murit, iar D.A. şi-a luat o oaie înapoi. La G.S. rămăseseră 46 de oi tinere, pentru care D.A. a mai dus nutreţ, sare, grătare şi mai multe porţi pentru ţarc. De pe urma oilor, G.S. s-a ales şi cu mieii şi brânza, ca şi cu subvenţia de 1.648 de lei anual, dându-i lui D.A. doar 50 kg de brânză, cât pentru 5 oi. Proprietarul a început să-şi ceară mieii şi brânza, dar G.S. l-ar fi tot amânat, nu i-a mai răspuns la telefon şi, în cele din urmă, a refuzat să-şi plătească datoriile sau să restituie oile. În faţa judecătorilor, D.A. îşi cerea astfel oile înapoi, plus contravaloarea mieilor, brânzei şi subvenţiei, plus datoria rămasă de la vânzarea calului.

În replică, G.S. a precizat că nu se înţelesese cu D.A. să-i mai dea ceva de pe urma vânzării celor 23 de miei. Aceştia reprezentau astfel contravaloarea calului său. Oricum, o eventuală datorie era deja prescrisă, la fel ca şi pretenţiile legate de oi. G.S. a arătat că nu se află în posesia celor 46 de oi şi nu are ce să restituie. O parte dintre animale au murit, iar el avusese cheltuieli de întreţinere cu celelalte. De altfel, între cei doi nu fusese încheiat niciun act care să ateste predarea oilor la iernat şi nici referitor la brânza sau mieii datoraţi.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat