back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Iași/Două persoane reținute pentru cercetări privind infracțiuni de corupție în legătură cu absolvirea unui curs de șef de tren

C.P. Joi, 10 octombrie 2024, ca urmare a actelor de procedură penală efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a propus arestarea preventivă a doi inculpați, cercetați în stare de reținere pentru dare de mită, respectiv luare de mită.

Dosarul face referire la un examen, desfășurat în perioada 24 – 25 septembrie 2024, de absolvire a unui curs dintr-un program de formare profesională de șef de tren, când unul dintre inculpați, în calitate de conductor tren și cursant, i-a dat celui de-al doilea inculpat, instructor regional în cadrul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iași și membru al comisiei de examinare, suma totală de 6400 lei, respectiv câte 400 de lei/candidat (în total 16 candidați), în legătură cu îndeplinirea contrară a atribuţiilor de serviciu privind evaluarea în mod fraudulos a competenţelor profesionale ale candidaţilor la funcţia de şef de tren pe durata desfăşurării examenului de absolvire şi autorizare în funcţia de şef de tren.

Astfel, din cercetări a rezultat faptul că, în dimineața zilei de 24 septembrie 2024, în jurul orei 09:00, la parter, în zona ușii de acces în incinta clădirii C.N.C.I.F. Iaşi, primul inculpat (cursant) i-a dat celui de-al doilea (examinator), pentru sine, în vederea susţinerii examenului de absolvire, suma de 400 lei, iar pentru ceilalţi cursanţi, în calitate de reprezentant al acestora, suma totală de 6000 de lei, strânsă în ziua examenului de la candidaţii repartizaţi pentru evaluare.

În schimbul sumelor de bani menționate, cel de-al doilea inculpat, cercetat pentru infracțiunea de luare de mită, ar fi trebuit să își îndeplinească în mod contrar atribuţiile de serviciu, constând în evaluarea în mod fraudulos a competenţelor profesionale ale candidaţilor pe durata desfăşurării examenului de absolvire a cursului şi de autorizare în funcţia de şef de tren prin ajutarea acestora în darea răspunsurilor corecte la întrebările testului grilă pe durata completării la calculator, printr-o evaluare superficială la proba orală în cazul în care urmau a fi evaluaţi doar de acest membru al comisiei ori prin nesusţinerea probelor orale şi practice ale examenului.

În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Poliției Române și Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă prezumţia de nevinovăţie.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat