back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Iaşul merită şi are nevoie de Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iaşi (IRMC)! (P)

Dl. ministru Alexandru Rafila, la Iaşi, în martie, aţi garantat ca IRMC se va face!
Întotdeauna vitregit de guvernanţi, Iaşul îşi cere drepturile câştigate prin plata contribuţiilor şi impozitelor la stat, deşi niciun ban nu s-a întors în regiunea noastră sub forma unei investiţii de amploare.
3,7 milioane de locuitori din Regiunea de Nord-Est – printre care şi cel mai mare judeţ din ţară – au rămas fără una dintre cele mai importante investiţii din sistemul sanitar – Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iaşi (IRMC), dezavantajat din start din cauza unor criterii care l-au scos din concurs înainte de a începe.
În martie, la Iaşi, ministrul Rafila a declarat că va susţine construirea prin PNRR a viitorului Spital de Boli Cardiovasculare. “Am avut astăzi o întâlnire la UMF Iaşi împreună cu managerii spitalelor din judeţ şi unde am discutat şi cu prof. Grigore Tinică. I-am explicat că noi, ca minister, sprijinim în mod evident o prioritate regională de sănătate cum este Institutul de Boli Cardiovasculare. Dar, aici pentru că tot este domnul preşedinte de faţă (Maricel Popa – preşedintele PSD Iaşi) trebuie să ia în calcul, toate resursele necesare”, extras din declaraţia de presă făcută la Iaşi.
În iulie, la publicarea criteriilor, am atras atenţia asupra faptului că Iaşul, centru universitar, este depunctat nejustificat şi am solicitat schimbarea acestora. Niciun parlamentar de Iaşi nu a reacţionat. Ulterior, tot ministrul PSD Alexandru Rafila a anunţat că obiectivele de investiţii care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor putea fi finanţate din alte surse bugetare.
Ajunşi cu cuţitul la os, în numele tuturor ieşenilor, îi cer ministrului Rafila să ne prezinte care este sursa de finanţare pentru IRMC, suma alocată şi în cât timp se pot aloca banii. Cererea este justificată şi făcută pe baza declaraţiilor reprezentanţilor MS la Iaşi, negru pe alb.
Pentru guvernanţii care au uitat când au elaborat criteriile:
Să nu uităm că principalul scop al PNRR este cel al echităţii şi reducerii disparităţii între regiuni. Paradoxal, actualii guvernanţi nu au reuşit decât să le adâncească, în condiţiile în care Regiunea de Nord-Est primeşte, ca de obicei, cele mai puţine fonduri.

PETRU MOVILA – PRESEDINTE PMP IASI

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat