back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Ieşenii trebuie să se aştepte la o nouă vară secetoasă

Specialiștii spun că, dacă ritmul precipitațiilor va rămâne același, este foarte posibil să avem din nou probleme în vară, în unele zone ale județului, atât în ceea ce privește alimentarea cu apă, cât și în cazul culturilor agricole

  Prefectura Iaşi a continuat ieri analiza măsurilor care trebuie luate în cazul în care anul acesta va fi la fel de secetos ca anul 2022. Din păcate, specialiștii spun că, dacă ritmul precipitațiilor va rămâne același, este foarte posibil să avem din nou probleme în vară în unele zone ale județului, atât în ceea ce privește alimentarea cu apă, cât și în cazul culturilor. De aceea, este extrem de important ca investițiile ApaVital desfășurate în județ să se finalizeze cât mai repede, mai ales în zone în care pot apărea probleme din cauza lipsei de precipitații. „În acest sens, am discutat cu reprezentanții ApaVital despre stadiul în care se află lucrările derulate cu fonduri europene pentru fiecare zonă a județului în parte, cu un accent pus pe zonele care vara trecută au suferit în ceea ce privește alimentarea cu apă. Compania de apă implementează în această perioadă un program investițional uriaș, de peste 500 milioane euro, demarat cu mulți ani în urmă și care beneficiază de fonduri nerambursabile. O veste bună ar fi că în această primăvară este programată finalizarea unei investiții importante în zona Vlădeni. Totodată, se caută în continuare soluții pentru a aduce apă potabilă din mai multe surse, astfel încât în cazul în care apar probleme într-o anumită zonă, să existe posibilitatea de a compensa cu apă dintr-o altă sursă. Pe de altă parte, este nevoie să extindem suprafața irigabilă pentru ca fermierii să poată apela la irigații în caz de secetă”, spune prefectul Bogdan Cojocaru.

La întâlnirea de ieri au participat reprezentanți de la ApaVital, ANIF, Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, Apele Române, Direcția Agricolă, Direcția de Sănătate Publică Iaşi.

Sursa Evenimentul 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat