back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Încă o încercare de inițiere a refacerii Casei Memoriale Alecsandri de la Mircești. Iașul a pierdut ansamblul în favoarea Academiei Române

Prima procedură, pentru realizarea documentației tehnice, a fost anulată după ce singura ofertă înscrisă a fost găsită drept neconformă de cei de la Consiliul Județean.

După o primă încercare eșuată, Consiliul Județean a reluat procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și realizare a documentației pentru restaurarea și consolidarea unui monument de patrimoniu. Este vorba de expertiza tehnică și de documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) la Casa Memorială „Vasile Alecsandri” de la Mircești, pentru care CJ alocă 85 de mii de lei.

Ofertele pot fi înscrise până pe 26 septembrie și vor fi evaluate după criteriul prețului cel mai scăzut. La runda precedentă, pe lângă componenta financiară (40 la sută), mai erau luate în calcul câteva criterii de ordin tehnic. Odată desemnat un câștigător, acesta va avea trei luni la dispoziție ca să finalizeze documentația.

La prima încercare de atribuire a contractului a fost înscrisă o singură ofertă, care însă nu a îndeplinit cerințele, iar licitația a fost anulată.

Așa cum am mai relatat, complexul memorial de la Mircești a fost disputat ani de-a rândul de administrația județului și de Academia Română. În noiembrie 2023, Academia a câștigat în instanță dreptul de proprietate, dar a lăsat casa și mausoleul în administrarea CJ încă 10 ani, „cu posibilitatea de prelungire, în vederea asigurării continuităţii funcţionării muzeului”. Acesta a fost argumentul pentru care aleșii județului au fost de acord cu preluarea complexului, la ședința ordinară din mai 2024. Imobilul compus din „Casa şi Mausoleul Vasile Alecsandri” a fost atribuit în folosință gratuită Muzeului Național al Literaturii Române, instituție din subordinea CJ. Ambele clădiri se află pe Lista monumentelor istorice, diferența dintre ele fiind caracterul arhitectural, pentru casă, respectiv memorial, pentru mausoleu.

Și acesta din urmă se află într-un stadiu avansat de degradare, fiind afectată inclusiv pictura interioară. Starea monumentului este subiectul unei interpelări adresate cu mai bine de trei luni în urmă ministrului Culturii, care încă nu a găsit răgaz să răspundă. Restaurarea inițiată de CJ nu include și mausoleul.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat