back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Încăperile în care fermentează mustul, pericolul nevăzut din gospodării. Cum poate fi evitată o tragedie

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri pe care gospodarii le au toamna este culesul viilor şi fabricarea vinului. Un proces pe cât de iubit, pe atât de periculos. În județul Iași, două persoane au fost la un pas de tragedie după ce au intrat într-o încăpere neventilată unde mustul fermenta.

Două persoane din satul Frenciugi, comuna Drăgușeni, județul Iași, au fost aproape de tragedie după ce au intrat într-o încăpere fără ventilație corespunzătoare, unde se afla mustul pus la fermentat. Cele două persoane au suferit o intoxicație ușoară și au primit îngrijiri medicale la fața locului.

De cele mai multe ori aceste situații duc la decesul celor care intră în respectivele spații în care fermentează mustul până să se transforme în vin. Cantitățile de dioxid de carbon sunt atât de mari în spațiile neaerisite corespunzător încât cei care intră acolo ajung în comă. Până sunt descoperite, de cele mai multe ori nu se mai poate face nimic pentru aceste persoane.

Spațiile în care este ținut mustul trebuie ventilate corspunzător. E indicat ca cei care se duc să facă verificări să anunțe pe cineva înainte că urmează să facă acest lucru.

Cei care vor să îi salveze pe cei care ajung să leșine trebuie să își ia măsuri de precauție. Există un test foarte simplu care poate fi făcut înainte de a intra în aceste spații. Se aprinde o lumânare, se întinde mâna, iar dacă lumânarea se stinge atunci e clar că nu există suficient oxigen în spațiul respectiv și oamenii nu ar trebui să intre.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat