back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Inițiativă pentru reinserția mamelor minore în sistemul educațional și reintegrare socială

Comunicat: Deputatele USR Monica-Elena Berescu și Oana Țoiu au depus un proiect de lege pentru protejarea mamelor minore. Mamele adolescente sunt unul dintre grupurile vulnerabile care nu beneficiază de protecții legislative adecvate, măsuri de reintegrare socială în cazul abandonului școlar, sprijin în continuarea școlii și prevenirea sarcinii la adolescență.
Proiectul de lege propune introducerea unui Registru Național al Mamelor Minore (B565/2022), prin care statul să creeze o bază de date cu adolescentele aflate în situație de risc/însărcinate, care să reflecte în detaliu situația la nivel național, regional și local.
Suplimentar, se introduce obligativitatea statului de a oferi posibilitatea cursurilor online într-un program dedicat reintegrării mamelor minore în sistemul educațional; valabil pentru clasele V – XII. Programul organizat cu participare online va functiona ca alternativă pentru cursurile de zi. Ministerul Educației va avea responsabilitatea asigurării tabletelor, programelor software și a conexiunilor la internet necesare pentru derularea programului pentru fiecare dintre mamele adolescente. Prezența și rezultatele vor fi echivalate cu cele de la cursurile la zi.
România este pe primul loc în Uniunea Europeană, cu cel mai mare număr de mame minore la categoriile de vârste 10 -14 ani și 15-19 ani. Aproape 19% din totalul mamelor minore la nivel european, proveneau din ţara noastră în 2019, potrivit Eurostat. În 2021 peste 19.500 de fete între 10 și 19 ani au născut.
Sarcina în adolescență prezintă o provocare deosebită pentru serviciile de sănătate, serviciile sociale, școlile, familiile și în special pentru viitoarea mamă. Minora se supune unui risc deosebit, atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere școlar și social. Sarcina în timpul adolescenței implică costuri sociale și economice extrem de mari. Iar mama minoră nu are nicio sursă de venituri directe, 9 din 10 având doar alocația ca sursă proprie de venit.
Părăsirea timpurie a școlii din cauza sarcinii și a nașterii unui copil împiedică finalizarea unor cicluri educaționale, ceea ce face aproape imposibilă găsirea unui loc de muncă mai târziu. Șomajul și sărăcia determinate de lipsurile materiale vor afecta mamele adolescente și copiii lor. 83% dintre mamele minore abandonează școala, potrivit Organizației Salvați Copiii.
Cercetările arată că fenomenul este ciclic, reproducându-se în cadrul aceleiași familii, de la o generație la alta, cu instabilitate economică, socială și sanitară. Vârsta medie este de 16 ani la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România și de 18 ani la al doilea copil.
Este nevoie de o abordare multidimensională, sensibilizarea comunităţii asupra nevoilor specifice în domeniu şi asigurarea unor servicii adaptate profilului psihologic şi emoţional al acestora. De asemenea, e necesară dezvoltarea unor reţele interinstituţionale de colaborare, cu definirea clară a rolurilor şi a responsabilităţilor. Astfel, dorim să punem bazele unei reţele de comunicare şi colaborare în domeniu introducând un sistem centralizat de date, un registru pentru mamele minore.
Multe adolescente însărcinate intră în contact cu sistemul de sănătate pentru prima dată în momentul nașterii copilului.
„Statul se uită de ani buni cum numărul acestor copile care au, la rândul lor copii, a crescut atât de mult, încât România a ajuns să fie pe primul loc în UE la numărul de mame minore, totul fără a lua măsuri în mod concret și fără a crea soluții pentru a preveni sarcinile la adolescente sau a le sprijini în mod real pe aceste tinere să-și crească copiii, să se întoarcă la școală, ca mai apoi să aibă o profesie.
Este de datoria noastră, ca societate, să le ajutăm pe aceste fete. Crearea unei baze de date la nivel național a adolescentelor aflate în situație de risc/însărcinate este primul pas în coordonarea colectării datelor între sectoare și a utilizării acestora la nivel național, județean și local. Odată creată baza de date, va fi ușor de identificat adolescenta cu risc de sarcină, vârsta mamei adolescente, vârsta tatălui (când este declarată), locul de origine, dacă este la prima sarcina sau are sarcini multiple, dacă a fost un abuz sau nu, starea de sănătate a bebelușului și a mamei etc. De asemenea, baza de date va include posibilitatea de alertare a diferitelor categorii de profesioniști, conform ghidurilor de colaborare în echipa interdisciplinară ce vor fi definite. Totodată, este extrem de important ca aceste fete să se întoarcă la școală, să nu fie marginalizate și să poată integra rolul de mama cu educația, de aceea în proiect este prevăzută și posibilitatea cursurilor online, fiind în obligația Ministerului Educației să asigure infrastructura necesară. Este important ca, odată devenite mame, aceste fete să își continue educația în așa fel încât să poată să devină parte activă a acestei societăți și să întrerupă ciclul de sărăcie la care sunt condamnate acum alături de bebelușii lor”, explică Monica Berescu, deputată USR și coinițiator al legii.
„Acasă la noi, în România, unul din fiecare zece copii nou-născuți are o mamă copil. Noi propunem câteva lucruri simple, dar importante: să acceptăm că au nevoie de sprijin pentru a nu ajunge la marginea societății, să poată avea acces la școală online dacă aleg asta, cât își alăptează bebelușul acasă, să fie transferate între asistenții sociali și nu uitate atunci când schimbă județul ca să evite rușinea publică, să fie protejate și în siguranță, să asigurăm prevenția necesară ca să nu mai avem copii care nasc copii. Situația lor este de vulnerabilitate extremă. Mai mult de jumătate nu au acces la apă curentă, pentru aproape toate unica sursă de venit este alocația și locuiesc în gospodării de 5 persoane în două camere. Invităm profesioniștii din domeniu la o discuție onestă din care să creștem și să construim soluțiile pentru ele aduse în Parlament din practica de pe teren și cea internațională.
Știm din ultima cercetare a organizației Salvați Copii că doar în unul din cinci cazuri tatăl este și el minor, de aceea este necesară și o limită mai clară între abuz și consimțământ. Legea depusă astăzi face parte din pachetul de legi împreună pentru fete alături de propunerea de lege pentru introducerea vârstei consimțământului, legea accesului la produse de igienă sanitară feminină în școli pentru fetele care nu și le permit și legea care permite victimelor violenței domestice dreptul la locuire”, a declarat Oana Țoiu, deputat USR, coinițiator, președintă a Comisiei pentru Tineret.
Proiectul de lege pentru înființarea programului național de sprijin și registrului mamelor minore a fost înregistrat la Senat; fiind inițiată transparența decizională. Mamele minore au fost lipsite de atenția guvernării deși sunt ani de zile de când România are evident o provocare mult mai mare decât celelalte state UE, dar sunt profesioniști care sunt implicați în prevenție, în consiliere și asistență și vom organiza în perioada de transparență consultări în sistem hibrid, cei interesați sunt rugați să scrie la email: [email protected] și [email protected] până pe 30 septembrie 2022.
Proiectul de lege este coinițiat de către deputatele USR, Monica-Elena Berescu și Oana Țoiu, după consultări prealabile cu societatea civilă.

Monica Berescu – deputat USR

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat