back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Instructaj pentru autobuzele electrice. Primăria a reușit să înmatriculeze doar unul din cele șase

Administrația locală din Pașcani a început să intre în linie dreaptă cu pregătirile pentru folosirea autobuzelor electrice. În cursul zilei de joi, 14 noiembrie, au fost făcute instructajele șoferilor împreună cu specialiștii pentru folosirea autobuzelor.

Astfel, singurul autobuz înmatriculat până acum a putut fi văzut pe străzile municipiului Pașcani și în stațiile de autobuz în timpul acestor manevre.

Reprezentații primăriei susțin că pânăn acum nu au reușit să înmatriculeze decât unul din cele cinci autobuze, din cauza unor probleme apărute la RAR, dar că urmează să fie înmatriculate și celelalte în maxim o săptămână de zile.

Urmează ca cele cinci autobuze să fie date în folosință de către Primărie operatorului local de transport public. În acest sens, este deja pregătit un proiect de hotărâre care ar urma să fie supus aprobării in ședința programată pe 24 noiembrie.

Menționăm că municipiul Pașcani a reușit să achiziționeze șase autobuze electrice printr-o finanțare de la Ministerul Mediului.

Cinci dintre ele vor fi folosite pentru transportul public local în cele cinci suburbii ale municipiului, iar unul pentru o rută ce va fi înființată spre comuna Stolniceni-Prăjescu, partenerul proiectului.

Autobuzele sunt noi, cu componente aduse din Turcia și China dar asamblate în România, fiecare are 24 de locuri pe scaune și până la 53 în picioare. Sunt dotate cu rampă pentru persoane cu dizabilități, iar viteza maximă este de 70 km/oră. Autobuzele au o autonomie de 100 km după fiecare încărcare, în condiții optime de exploatare, dar autonomia va scădea pe timp de iarnă sau atunci când vor fi folosite instalațiile de aer condiționat.

 

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat