back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

ISU: Măsuri de prevenire a înecului

Având în vedere temperaturile ridicate, este cunoscut faptul că tot mai mulți cetățeni își vor
petrece timpul liber în apropierea cursurilor de apă, să se îmbăieze, fapt ce uneori, poate conduce la
adevărate tragedii, în cazul nerespectării măsurilor minime preventive. În județul Iași și-au pierdut
viața 9 persoane în anul 2022, iar de la începutul anului 2023, 2 persoane, pe data de 6 mai la
Țibana și în data de 4 iulie, în lacul Chirița.
Pentru prevenirea riscurilor de înec, salvatorii ieșeni vă recomandă:
– scăldatul să se facă doar în locurile special amenajate în acest sens;
– nu vă scăldați în râuri, lacuri, canale de irigații sau de fugă ale râurilor sau alte cursuri de apă
unde malurile sunt abrupte, curenții sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante,
pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
– nu intrați în apă după expunerea îndelungată la soare ori după ce ați consumat alcool;
– dacă nu știți să înotați foarte bine, nu vă aventurați în locuri periculoase, nesupravegheate;
folosiți în acest scop doar bazinele special amenajate şi supravegheate de personal calificat;
– respectați întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement şi folosiți
întotdeauna echipamentul de protecție furnizat de acesta;
– le recomandam părinților să-şi supravegheze atent copiii şi să nu-i lase niciodată singuri în apă;
– este indicat ca autoritățile publice locale şi operatorii economici care administrează sau au pe
raza teritorială cursuri de apă ori alte suprafețe de apă care pot prezenta pericol de înec, să
identifice aceste locuri şi să semnaleze acest pericol prin instalarea unor panouri de avertizare.

Măsuri pentru salvarea unei victime căzute în apă:
– aruncarea unei funii cu un capăt de prindere;
– folosirea unui băț lung;
– aducerea unei bărci lângă victimă și remorcarea până la mal. A nu se încerca mutarea victimei
în barcă, deoarece există riscul de răsturnare a bărcii. Apa prea rece poate împiedica victima de
a apuca obiecte sau a ajunge la ele pentru a se salva;
– se poate încerca salvarea prin înot până la victimă numai în cazul în care salvatorul este
antrenat pentru așa ceva. A nu se încerca acest lucru dacă salvatorul nu știe foarte bine să
înoate, întrucât exista riscul de a se îneca împreună cu victima;
– dacă se încearcă o salvare în apă, se recomandă apropierea prin spatele victimei și încercarea de
liniștire a acesteia. Dacă victima este foarte speriată, poate trage salvatorul în apă;
– se recomandă trecerea unui braț pe sub bărbia victimei și menținerea capului la suprafața apei;
în cazul în care se suspicionează leziune de coloană cervicală, capul-gâtul și trunchiul se vor
ține în linie dreaptă;

Iaşi, Strada Lascăr Catargi, nr.59, cod 700107, Telefon: 0232/41.21.21, Tel/Fax 0232/21.36.17; 0232/21.44.70
WEB:https://isujis.ro/ e-mail: isujiaș[email protected], [email protected]
– cea mai bună opțiune o constituie deplasarea victimei prin plasarea ei pe o scândură.
Primul ajutor în cazul unei victime aproape înecate:
– primul ajutor în cazul unei victime aproape înecată constă în administrarea de oxigen la nivel
pulmonar, fără a agrava o potențială leziune de coloană cervicală;
– dacă victima nu respiră, se va începe imediat respirația gură-la-gură; aceasta include și
respirația gură la gură efectuată în apă;
– în timpul deplasării către mal a victimei se va asigura ventilația la fiecare 5 secunde;
– în cazul în care căile respiratorii sunt obstruate, se va efectua manevra Heimlich pentru
dezobstrucție, prin plasarea degetelor în formă de pumn la nivelul stomacului victimei și
crearea unei presiuni la nivel abdominal; manevra se efectuează până la dezobstrucția căilor
aeriene;
– compresiile toracice sunt dificil de efectuat în apă în cazul în care nu există o suprafață plană,
ele se vor efectua când aceasta este disponibilă;
– odată ajunși la mal, se va reevalua respirația și circulația pacientului (pulsul si bătăile cardiace).
În cazul în care pacientul prezintă respirație și circulație normale fără a exista suspiciune de
leziune a coloanei cervicale, se va plasa pacientul în poziție de siguranță (întins pe burtă,
brațele întinse la nivelul umerilor și îndoite, capul într-o parte și piciorul de aceeași parte îndoit
în unghi drept de la nivelul bazinului) pentru a menține căile aeriene libere și a asigura drenajul
apei înghițite. Dacă pacientul nu respiră, se va începe resuscitarea cardio-pulmonară (respirație
gură la gură și compresii toracice) până la sosirea salvării sau până ce  persoana începe să
respire.
– prevenirea hipotermiei prin îndepărtarea hainelor ude și învelirea în pături calde;
– supravegherea pacientului până la sosirea personalului medical autorizat.
Nu uitați! Orice situație care poate pune în pericol viața unui cetățean aflat în apropierea
dumneavoastră, trebuie anunțată imediat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat