back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

La sfârșit de an, românii ar putea avea două minivacanţe. Câte zile libere vor fi în 2025

Crăciunul şi Anul nou cad în acest an în mijlocul săptămânii, astfel că la nivel guvernamental s-ar putea stabili câteva zile libere în plus, pentru a face punte cu weekendurile.

La sfârşit de an, am putea avea parte de două minivacanţe. Foto arhivă
La sfârşit de an, am putea avea parte de două minivacanţe. Foto arhivă

Cum prima zi de Crăciun cade într-o zi de miercuri, iar a doua zi este liberă de la stat, este posibil să se decidă la nivel guvernamental ca nici vineri, 27 decembrie, să nu se lucreze, pentru a se face legătură cu weekendul. Ca atare, ne-am putea bucura de o minivacanţă de 5 zile.

Şi de Revelion sunt șanse să avem parte de o minivacanță, de data aceasta chiar mai mare, de șapte zile libere. Zilele de 1 și 2 ianuarie, adică miercuri și joi, sunt libere. Legal, rămâne ca Guvernul să aprobe ziua de 3 ianuarie zi liberă și astfel să se creeze punte cu weekendul. Urmează luni și marți, adică în 6 și, respectiv, 7 ianuarie, adică de Bobotează și de Sfântul Ioan Botezătorul, când sunt alte două zile libere legal, ceea ce înseamnă o minivacanță de o săptămână în total.

Zile libere în 2025

În anul 2025, în total vor fi 17 zile libere, dintre care 13 pică în timpul săptămânii, iar patru în weekend.

1 ianuarie – Anul Nou (miercuri)

2 ianuarie – A doua zi de Anul Nou (joi)

6 ianuarie – Bobotează (luni)

7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul (marți)

24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (vineri)

18 aprilie – Vinerea Mare a Paștelui (vineri)

20 aprilie – Paștele (duminică)

21 aprilie – A doua zi de Paște (luni)

1 mai – Ziua Muncii (joi)

1 iunie – Ziua Copilului (duminică)

8 iunie – Rusalii (duminică)

9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)

15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri)

30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică)

1 decembrie – Ziua Națională a României (luni)

25 decembrie – prima zi de Crăciun (joi)

26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri)

Sursa Adevarul 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat