back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Legătura puţin ştiută dintre domnitorul Unirii şi comuna ieşeană A.I. Cuza. A salvat satul de puhoaie cu un decret

Pe lângă Ruginoasa, unde există palatul ce-i poartă numele, şi o altă comună din judeţul Iaşi îşi leagă numele de una din faptele petrecute în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

De data asta, este vorba despre comuna A.I. Cuza din vestul judeţului, comună care a fost salvată de apele Siretului, care o inundau frecvent, chiar de domnitor, printr-unul din numeroasele sale decrete. Iată întreaga istorie, povestită pe pagina sa de Facebook de analistul de politică externă Hari BucurMarcu, fost membru al Statului Major General, un bun cunoscător al istoriei României.

Iată postarea acestuia:

“Pe la 1861, era un sat pe malul drept al Siretului, în apropiere de moşia Mirceşti (a poetului Vasile Alecsandri), sat populat de oameni liberi, răzeşti din tată-n fiu. Liberi în sensul că existenţa lor nu depindea de corvoada legală, trecută în regulamentul organic al Moldovei şi apoi în aranjamentele concertului de putere european, redactate la Paris.

Problema cu satul acela era că lunca din dreapta Siretului era inundabilă. Aşa că, din momentul în care se umflau apele, la cel mai mic dezgheţ, sau după o ploaie mai serioasă, gospodăriile sătenilor erau invariabil cuprinse de ape.

Lucru pe care prinţul Cuza, care guverna peste Principatele Unite, din 24 ianuarie 1859, a putut să îl vadă cu ochii săi, pe când făcea o vizită prietenului Alecsandri, la moşia sa sireteană. Venind de la Iaşi, mergând spre vest, călătorul spre Mirceşti trecea prin dreptul acelui sat, dacă nu cumva voia să facă un ocol de vreo oră şi să trecă prin Kogălniceni, sat aflat ceva mai la nord.

Şi a întrebat prinţul, din mersul caleştii, de ce stau sătenii aceia să fie luaţi de ape de fiecare dată când se umfla Siretul, pe când exact peste râu, după malul stâng al acestuia, se ridica un podiş la câteva zeci de metri înălţime, adică complet ferit de apele învolburate? După o vreme a primit şi răspunsul: pământurile acelea nu erau de vânzare şi chiar dacă ar fi fost, ţăranii din luncă nu aveau bani să le cumpere şi să îşi facă acolo un sat nou, uscat şi curat.

Aşa că prinţul Alexandru Ioan Cuza, care oricum conducea Principatele Unite mai mult prin decrete, a mai dat încă un decret, prin care a naţionalizat pământul de pe malul stâng al Siretului şi l-a atribuit sătenilor din lunca de peste râu, urmând ca aceştia să compenseze cu ce terenuri aveau ei pe malul drept şi cu un împrumut pe care îl acorda statul, plătibil în 30 de ani.

Nu e de mirare că satului i s-a zis Alexandru Ioan Cuza.

Şi ar mai fi un motiv pentru acel nume dat satului de pe malul Siretului. Unul şi mai onorabil.

Alexandru Ioan Cuza a fost primul bărbat de stat român, în adevăratul şi completul sens al cuvântului, din întreaga istorie modernă a României.”

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat