back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Legislativul pascanean, ședință de trei minute. Mulți nu au înțeles ce au votat

 

Ședință de doar trei minute in legislativul pascanean. Consilierii locali au fost convocați in regim de urgenta pe 22 iunie a.c., începând cu ora 09.00 pentru a modifica documentațiile tehnice aprobate in aprilie 2023 cu privire la renovarea energetica a doua corpuri de clădire de la Colegiul CF Unirea. Investiția este estimată, după ultima actualizare, la 13,7 milioane lei, inclus TVA, din care aproape 12,6 milioane lei din fonduri europene. Conform proiectului de hotărâre,  de acesta data au fost majorate cheltuielile neeligibile care vor fi suportate de la bugetul locale cu 99.830 lei iar cele eligibile cu 20 440 lei.  Așadar costurile proiectului au crescut cu 120 269 lei,  in principal pentru realizarea unor lucrări de consolidare la fundația celor doua clădiți, a unor documentații si pentru publicitate si plata unor avize. La ședință au fost prezenți  16  consilieri local, in sala si online, dar unii dintre ei nu au înțeles ce au votat. 

Cheltuieli suplimentare vor fi, cel mai probabil,  si in alte proiecte de reabilitare a unor scoli din Pașcani. Luni 26 iunie a.c. este programata o noua ședință de îndată,  pentru actualizarea documentatiilor la Liceul Teoretic „Miron Costin” si Școala Generală din Gastesti. De asemenea in aceeași ședință va fi votata comisia de analiza a proiectelor depuse de organizațiile non- profit cu finanțare de la bugetul local si va fi validat mandatul noului consilier local PSD, Leonard Ursu. 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat