back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Lipsa de timp /interes pentru deschiderea centrului de recoltare a sângelui

Centrul de recoltare a săngelui din Pașcani este blocat, din nou, din cauza lipsei de comunicare dintre primarul municipiului, Marius Pintilie și unui dintre initiatorii proiectului, Marius Benchea. Cel putin așa reiese din declarațiile publice facute de cei doi, dupa ce BIT TV a atras atenția, in repetate rânduri, ca donatorii sunt obligati sa meagă la Iași pentru a putea fi salvate viețile celor care au nevoie de sânge și că Primaria Pașcani nu a semnat încă un protocol de colabare în acest sens.

Intr-o recenta conferință de presă primarul Marius Pintilie a spus ca nu a mai vorbit cu coordonatorul proiectului, ultima întâlnire fiind in primăvara acestui an, atunci când a fost prezentat un raport de activitate și a fost găsită o soluție pentru calea de acces. Întrebat dacă va face demersurile necesare pentru preluarea investiției realizată de Serviciul Voluntar de Ambulanta Iași și punerea ei in funcțiune, edilul pășcănean a precizat că nu are timpul necesar și că are alte priorități.

In același context administratorul public Claudiu Bodoașcă a încercat sa dea vina pe reprezentantului asociației, Marius Benchea. El a spus ca totul ar fi fost o minciună si ca reprezentantul asociației nu ar fi interesat de deschiderea centrului de recoltare a sângelui, deși investițiile au fost finalizate cu bani din donații.

Benchea: Nu am primit protocolul, au fost în campanie electorala!

In replica reprezentantul Serviciului Voluntar de Ambulanță Iasi spune că nu a primit nici acum un protocol semnat de Primăria Pașcani privind asigurarea utilităților necesare pentru funcționarea centrului de recoltare. Benchea susține că toate celelalte protocoale necesare pentru deschiderea si funcționarea sediului au fost semnate și au fost achiziționate echipamentele necesare, dar din primăvara acestui an și până acum nu a avut cu cine vorbi pe motiv ca a fost campanie electorală.

Pentru a arată publicului ca centrul de colectare este pregătit pentru a putea fi folosit, Serviciului Voluntar de Ambulanta Iasi va organiza în luna septembrie o serie de cursuri de prim – ajutor la Pașcani precum si o gală a donatorului de sânge.

Investițiile au început in anul 2020 la inițiativa consiliului local Sorin Olariu. Administrația locală a pus la dispoziție spațiul necesar, iar lucrările au fost făcute in proporție de 80% de Asociația Serviciul Voluntar de Ambulanță cu bani strânși din donații. Reprezentantul asociației a vorbit in cadrul legislativului local in ședința din 28 septembrie a,c. despre stadiul lucrărilor si despre problemele întâmpinate cu calea de acces. Protocolul de colaborare nu a fost semnat nici pana acum, edilul motivând ca are alte priorități.

Și administrația locală a anunțat ca va sprijini cu bani realizarea acestei investiții. In bugetul local au fost prevăzuți 50 000 lei pentru acest obiectiv dar banii nu au mai ajuns in contul asociației.

Menționăm ca anual sunt înregistrați la Centru de Transfuzii Iași mii de donatori de sânge numai din municipiu Pașcani la la care se adăuga alte câteva mii de donatori din localitățile învecinate O parte dintre ei sunt înscriși in registrul donatorilor periodici, iar alții au donat sânge pentru pentrurude sau prieteni sau in urma unor campanii umanitare.
Din păcate aceștia au fost nevoiți sa se deplaseze la Iași pentru a dona sânge, adică sa parcurgă cel puțin 150 de km dus întors, sa piardă timp prețios si bani, pentru a face o fapta buna.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat