back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Lista școlilor “verzi” din județ care vor fi construite sau reabilitate printr-un program național. Printre acestea, două din comuna Miroslovești și una din Todirești

Ministerul Educației a anunțat miercuri, 17 ianuarie, școlile admise în cadrul apelului „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi” din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Au fost admise și proiecte din județul Iași, urmând să fie construite sau reabilitate nouă școli verzi, ce au ca scop crearea unui mediu educațional sănătos, durabil și prietenos cu mediul.

Cele nouă proiecte din județul Iași, care au fost admise, sunt:

  1. Construirea Liceului Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” în satul Lunca Cetățuii, comuna Ciurea;
  2. Modernizare și reabilitare clădire Școala Profesională Holboca, Corp C și construire spații de învățământ în localitatea Dancu, comuna Holboca;
  3. Înființarea unei școli verzi în comuna Rediu;
  4. Construirea unei școli verzi în comuna Valea Lupului;
  5. Modernizarea clădirii Colegiului Național „G. Ibrăileanu”, extinderea clădirii Colegiului Național „M. Eminescu”, extinderea clădirii Liceului Teoretic „M. Costin” din municipiul Iași – solicitant municipiul Iași;
  6. Reabilitare Școala Soci și Școala Verseni, comuna Miroslovești;
  7. Construirea unei școli în satul Valea Adâncă, comuna Miroslava;
  8. Reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale „Aron Vodă”, sat Aroneanu, comuna Aroneanu;
  9. Construirea unei școli verzi în comuna Todirești, prin demolare și construcții extinse.

Un proiect care conține reabilitarea pentru mai multe școli poate primi cel mult 5 milioane de euro, iar pentru construcția școlilor verzi, cel mult 8 milioane de euro pe proiect.

La nivelul întregii țări, sprijinul financiar va fi în valoare totală de 225.000.960 de euro, fără TVA. TVA-ul va fi acoperit din bugetul de stat. Selecția școlilor verzi a avut ca obiectiv asigurarea unei acoperiri naționale, atât în mediul rural, cât și în cel urban.

Ce este „școala verde”?

Conceptul de „școală verde” implică crearea unui mediu sănătos și eficient din punct de vedere energetic, folosind tehnologii durabile, cum ar fi panouri solare și sisteme de gestionare energetică. Proiectele vor viza îmbunătățirea izolației termice, utilizarea surselor regenerabile de energie și implementarea sistemelor de management energetic. Totodată, vor include facilități pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Potrivit metodologiei publicate, costurile de exploatare pentru energie și apă în școlile verzi vor putea fi reduse cu 20% până la 40%, iar beneficiile includ o reducere semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon și a consumului de apă.

Lista finală a tuturor proiectelor poate fi consultată AICI.

Ghidul solicitantului poate fi consultat AICI

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat