back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Lucrări de pictură la Biserica “Sfântul Gheorghe” Pașcani. Parohia are nevoie de donatii

O biserica din Pașcani are nevoie de fonduri pentru pictura interioară a lăcașului de cult. A fost pictată doar jumătate din suprafața pereților, iar banii s-au terminat. Părintele paroh încearcă să facă rost de fonduri de la administrația locală, de la Guvern și de la oamenii cu suflet mare. Anul viitor, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, lăcașul de cult va fi sfintit.

Biserica “Sfântul Gheorghe”, din cartierul Fântânele-Pașcani a devenit din modestul lăcaș de cult, neîncăpător uneori și cu acoperișul șubred, o adevărată bijuterie a locului. După lucrările ample de extindere, supraînălțare și consolidare, au început lucrările de pictură în interior. Acum banii s-au terminat, iar biserica are nevoie de ajutor.

A fost încheiat un contract cu doi pictori renumiți din Dorohoi, Constantin Diaconescu si George Borcea. Se lucrează în frescă, în stil bizantin, specific bisericilor ortodoxe, iar costurile ajung la circa 350.000 de lei. Pictura a fost realizată până acum în proporție de 45%, spune preotul paroh, Dumitru Cristea.

In total, sunt de pictat 727 de metri pătrați. Ca pictorii să lucreze în continuare, părintele încearcă să facă rost de fonduri de la administrația locală și Secretariatul de Stat pentru Culte, de la Bucuresti.

Pana acum, biserica a trecut prin ample lucrări de modernizare. Din 2012 a început extinderea lăcașului de cult, suprainaltarea, consolidarea și schimbarea acoperișului. S-a muncit în tandem cu casa socială, iar costul lucrărilor a fost estimat la circa 500.000 de euro.

Acum se lucrează la izolarea lăcașului de cult și la amenajarea unui parc în spatele clădirii religioase.

Intrebat de ce face toate aceste lucruri, părintele paroh spune cu blândețe că principalul motiv sunt credincioșii – „să le fiind drag atunci când vin la biserică”.

Anul viitor, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, pe 1 octombrie 2018, lăcașul de cult va fi sfintit.

Cei care vor să ajute pentru finalizarea picturii pot face donații la Biserica “Sfântul Gheorghe”, de pe strada Dragoș Vodă, din Pașcani sau în contul parohiei – RO74CRCOX240302000022455.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat