back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Lucrări suplimentare pentru două investiții din Hârlău

Legislativul local din orașul Hârlău a aprobat în ultima ședință de Consiliu, lucrări în plus pentru două investiții din comunitate. Unul dintre proiectele de hotărâre a fost pentru completarea indicatorilor tehnico-economici pentru „Lucrări de construire în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu la Grădinița cu program normal cu opt săli de grupă”.

Administrația locală va aloca suma de aproape 48.000 de lei fără TVA pentru câteva lucrări impuse de ISU Iași, necesare pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. Este vorba despre relocarea centralei termice, înlocuirea a 13 geamuri normale cu cele armate/securizate, montarea unor sistem de închidere automată la ușile de acces în casa scării și altele.

După aceste lucrări, grădinița ar urma să se deschidă din toamnă. Este o locație nouă pentru comunitate, mult așteptată, iar de-a lungul timpului cu multe probleme în realizarea ei. Lucrările au început în 2007 și au fost întrerupte câțiva ani.

Cea de-a doua suplimentare a fost pentru o investiție privind extinderea sistemului de iluminat public. În proiectul de hotărâre se arată că vor fi montate în plus 13 lămpi stradale pe străzile Păstorel Teodoreanu și Gheorghiu, vor fi modificări la prețul lămpilor și al stâlpilor.

Celalalte zone unde va fi extins iluminatul stradal sunt parcul VSN pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt, parc blocurile A strada Eternitate, bloc 22 – strada Logofăt Tăutu, între blocuri în zona COOP, pe străzile Hatman Luc Arbore și Dealul Viilor. Valoarea investiției este de 45.500 de lei, TVA inclus, din bugetul local.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat