back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Medicii pediatri din România trag un semnal de alarmă. Fenomenul ciudat observat la un număr tot mai mare de copii a umplut secțiile. Cum se manifestă

Medicii pediatri din România trag un semnal de alarmă. Un număr tot mai mare de copii ajung la camerele de gardă cu cazuri neobișnuite de pneumonie pentru luna septembrie. Acestea se întâlnesc, de regulă, pe timpul iernii. Pe secție de pediatrie a Spitalului de copii Victor Gomoiu din Capitală se află internați în acest moment în jur de 20 – 25 de copii cu pneumonie, mulți dintre ei având nevoie de mască de oxigen.

Val neobişnuit de pneumonii în spitalele de copii

Dr. Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatrie în cadrul Spitalului de copii Victor Gomoiu din Capitală, şeful secţiei clinice pediatrie 1, acolo unde sunt tratate patologie respiratorii, a declarat pentru News.ro că medicii din spital se luptă în aceste zile cu multe cazuri de pneumonii, neobişnuite pentru luna septembrie.

Acestea sunt întâlnite, cu precădere, în lunile de iarnă, iar cei mai vulnerabili sunt de această data copiii mai mari. Totodată, mulți dintre ei sunt dependenţi de oxigen, fac aerosoli şi au analizele modificate. Specialistul spune, însă, că nu a fost nevoie să fie intubat niciunul, doar că formele de boală sunt grave, faţă de anii trecuți.

„Avem minimum 20 – 25 de cazuri de pneumonie internate, paturile de pediatrie sunt 80. Sunt cei cu vârstele foarte mici, dar în mod neaşteptat sunt şi preşcolari şi şcolari mici, copii de 5-7 ani pe care şi în alte dăţi când îi avem cu pneumonii, ca grup de vârstă mă refer, ei nu evoluează cu insuficienţă respiratorie, adică sunt neobişnuit de mulţi, şi pentru unul care are experienţă mare ca mine datorită vârstei, este neobişnuit de mult să avem atât de mulţi copii dependenţi de oxigen şi cu nevoie de medicaţie inhalatorie, de aerosoli, cu analize modificate, cu sindrom funcţional respirator şi insuficienţă respiratorie”, a spus specialistul.

Continuarea pe impact.ro

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat