back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Mii de înștiințări depuse la Direcția Agricolă Iași în care se cer despăgubiri din cauza secetei

Peste 100.000 de hectare au fost calamitate, la Iași, din cauza secetei pedologice. Mii de fermieri au depus deja notificări la instituțiile abilitate pentru a înregistra culturile afectate. Dacă vor fi eligibili, aceștia ar putea primi de la stat, despăgubiri cuprinse între 200 și 250 de euro la hectar. Pentru culturile de primăvară, sprijinul se alocă începând cu jumătatea lunii octombrie.

Nici nu s-a încheiat oficial vara, dar culturile agricole sunt deja calamitate din cauza secetei, la Iași. Numai aici, fermierii au depus la Direcția pentru Agricultură aproximativ 4.000 de înștiințări, care totalizează în jur de 110.0000 de hectare (ha) compromise, potrivit datelor puse la dispoziție de către reprezentanții instituției. Cele mai afectate culturi, în Iași, sunt cele de floarea soarelui și porumbul, însă nici soia ori sfecla de zahăr nu arată mai bine. Astfel de probleme au fost semnalate și în localitățile Andrieșeni, Bălțați, Gropnița, Strunga, Tătăruși, Vlădeni, dar lista este mult mai lungă. Pierderile pe care fermierii le contabilizează sunt deja între 3.500 și 4.500 de lei/ha.

E mare păcat cu pământul ăsta! Este crăpat de zici că-i deșert. Și floarea și porumbul au început așa bine, că prin iunie, calculam deja o producție bună, dar n-a fost să fie așa. Chiar dacă noi, la Iași am mai avut ceva ploi față de alte județe, a fost prea cald! La anul nu știu sincer ce să fac, dacă să mai lucrez pământul sau mă apuc de zootehnie, că murim de foame în ritmul ăsta. Acum, măcar să primim despăgubirile de la stat ”, a spus Florin Airinei, un fermier din Iași.

Câți bani se acordă pentru culturi calamitate?

 

Pentru a compensa pierderile suferite, Guvernul României a asigurat fermierii de acordarea unor despăgubiri cuprinse între 200 și 250 de euro la hectar, pentru culturile distruse de secetă, subliniind că acest sprijin este parte a unui efort mai amplu de a ajuta sectorul agricol, în fața provocărilor climatice tot mai prezente. Oficialul a amintit totuși și noile reguli care prevăd ca fermierii să primească compensații proporțional cu gradul de calamitate suferit. Aici intervine rolul Comisiilor pentru situații de urgență, întrunite la nivel local, care vor evalua pagubele în teren și, în funcție de constatări se vor distribui fondurile către fermieri.

Continuarea pe Ziarul de Iași

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat