back to top
marți, decembrie 23, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Municipiul Iași a intrat în Rețeaua UNESCO de orașe creative. Orașul a fost inclus la categoria literatură

Municipiul Iaşi a devenit unul dintre cele 55 de noi oraşe care se alătură Reţelei UNESCO de oraşe creative (UCCN), în urma desemnării lor de către directorul general al organizaţiei, Audrey Azoulay. Orașul a fost inclus la categoria „Literatură”, în semn de recunoaştere a importanţei Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), transmite Agerpres.

 Potrivit paginii oficiale a UNESCO, noile oraşe au fost recunoscute pentru angajamentul lor puternic de a valorifica cultura şi creativitatea ca parte a strategiilor lor de dezvoltare şi pentru a afişa practici inovatoare în planificarea urbană centrată pe om. Iaşiul a fost inclus la categoria „Literatură”, în semn de recunoaştere a importanţei Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), un proiect care de unsprezece ediţii reuneşte sute de profesionişti din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti. FILIT este un proiect al Muzeului Literaturii Române Iaşi, finanţat de Consiliul Judeţean şi organizat sub patronajul Reprezentanţei Comisiei Europene.

Cu cele mai recente adăugări, reţeaua orașelor creative numără acum 350 de oraşe în peste o sută de ţări, reprezentând şapte domenii creative: Meşteşuguri şi Artă Populară, Design, Film, Gastronomie, Literatură, Arte media şi Muzică. La scurt timp după anunţul făcut de UNESCO pe pagina sa oficială, Simona Mirela Miculescu, ambasadorul Delegaţiei Permanente a României la UNESCO, a scris într-o postare pe pagina sa de facebook un mesaj cu „o nouă veste bună pentru România”.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat