back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Naveta profesorilor nu se decontează în toate localitățile, semnalează sindicatele din Educație

Sindicatele din Învățământ semnalează că sunt o serie de unități administrativ-teritoriale care nu mai decontează cheltuielile de navetă ale profesorilor care predau în altă localitate decât cea de domiciliu, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. În acest sens, reprezentanții profesorilor solicită ministrului Dezvoltării să transmită o adresă către toate unităţile administrativ-teritoriale pentru a continua/relua decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic.

„Federatia Sindicatelor Libere din Învăţământ si Federatia Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” — federații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar — în numele membrilor de sindicat ale căror drepturi și interese le apără, au luat act de faptul că o serie de unități administrativ teritoriale nu mai procedează la decontarea cheltuielilor de navetă ale personalului didactic, care nu are locul de muncă în localitatea de domiciliu/reședința”, se arată în documentul înregistrat la Ministerul Dezvoltării.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede următoarele:

Articolul 127 – „În domeniul educației, autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții:

k) asigură personalului didactic care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială decontarea cheltuielilor de transport;”

Articolul 139 – „(2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, după cum urmează:

d) cheltuieli de transport pentru personalul din învățământul preuniversitar care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială unde are postul.”

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – captură legislatie.just
Dar ordonanța de urgență nr. 115 din 14 decembrie 2023 stabilește la articolul XXVI alin. 1 lit. e) că prevederile art. 139 alin. (2) lit. d din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 se amână până începutul anului școlar 2025-2026.

Continuarea pe edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat