back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Nu este curent pentru apă și canalizare, la Găștesti

Locuitorii din cartierul Aerodrom și suburbia Găștesti mai au de așteptat până când vor avea apa la robinete și vor putea folosi rețelele de canalizare.
Chiar daca lucrările de extindere a rețelelor au fost aproape finalizate, ele nu pot fi date in folosință deoarece nu a fost rezolvată problema surselor de energie electrică. Mai exact nu au fost amenajate stațiile de alimentare deoarece nici până acum nu au fost obținute toate avizele și autorizațiile necesare de la furnizorul de energie. Din acest motiv nu pot fi folosite nici pompele care trebuie să urce apa în rezervoarele de la Gastesti și nici stațiile de pe noile rețele de canalizare. Cei mai afectați sunt locuitorii din suburbie, cei care nu mai au apă în fântâni, din cauza secetei, iar accesul la rețeaua de apa este așteptat de luni de zile. Precizările au fost făcute chiar de primarul Marius Pintilie, în cadrul conferinței săptămânale de presa.

Problemele ar urma sa fie rezolvate până în primăvara anului viitor, termenul de finalizare al lucrărilor- 31 decembrie a.c. fiind prelungit cu câteva luni de zile. Edilul spune ca au fost discuții pe acesta temă, cu reprezentanții Eon, iar situația a fost analizată într-o ședință tehnica la Primăria Pașcani împreună cu reprezentanții ApaVital și constructorii.

Întrebați de BIT TV, primarul a explicat ca nu pot fi folosite rețelele de apă până când nu sunt date în folosință și rețele de canalizare, pe motiv ca cei care au deja aranjamentele făcute vor umple canalizarea. Astfel de cazuri au fost deja înregistrate in cartierul Aerodrom iar operatorul a fost nevoit să vidanjeze rețelele de canalizare pentru a nu fi înfundate.

Menționăm că în momentul de față mai sunt lucrări pentru extinderea rețelor de apa si canalizare pe strada 24 Ianuarie, Acolo strada a fost asfaltată înainte de extinderea rețelelor de utilități. `Din acest motiv vor fi făcute subtraversări pentru introducerea țevilor, iar găurile din asfalt vor fi mai putine si mai mici.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat