back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

O nouă fabrică va fi inaugurată la Pașcani: investiția ajunge la aproape 10 milioane euro

O nouă fabrică de medicamente va fi deschisă în județul Iași, la Pașcani. Investiția a fost derulată de Balkan Pharmaceuticals și s-a ridicat la peste 9 milioane euro, conform unui comunicat al companiei. Proiectul a beneficiat de finanțare europeană. Fabrica va fi inaugurată pe 5 decembrie.

APIX.ro a scris despre acest proiect încă din anul 2022, contractul de finanțare fiind semnat la finalul anului 2021. În proiect sunt implicate firme deținute de familia Haucă: Investment ADH INT, deținută de fostul senator Teodor Haucă și Balkan Pharmaceuticals, societate fondată de fiul fostului senator, Alin Haucă.

„Noua unitate de producție din Pașcani aduce beneficii importante atât pentru consumatori, cât și pentru comunitatea locală, prin crearea de locuri de muncă și sprijinirea dezvoltării economice a regiunii. Investiția va sprijini, totodată, avansul sectorului medical, prin furnizarea unor produse farmaceutice și suplimente alimentare de înaltă calitate, fabricate conform celor mai stricte standarde internaționale”, se precizează într-un comunicat al companiei.

Potrivit sursei citate, fabrica va fi inaugurată pe 5 decembrie. După valoare, proiectul Balkan este cel de-al doilea cel mai mare proiect privat din zona de nord-est a țării finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional, după cel de construire a unui centru de afaceri IT în parcul industrial Miroslava.

Fabrica are o suprafață de 1.500 mp, iar, în primă fază, vor fi produse suplimente alimentare pentru ca, ulterior, activitatea să fie extinsă. Unitatea va avea inițial 2 linii de producție, solide și lichide, iar, pentru început, un număr de 40 de angajați. În context, oficialii companiei amintesc că, în 2021, Balkan și-a extins gama de produse prin introducerea liniei ProHealth de suplimente alimentare.

Balkan este o companie de producție de medicamente, cu un portofoliu diversificat de peste 300 de produse destinate tratamentului afecțiunilor sistemului nervos, cardiovascular, endocrin, digestiv, precum și medicamente antiinflamatoare, analgezice, antimicotice, antitumorale și multe altele. Compania operează deja două unități de producție și laboratoare ultramoderne în Republica Moldova și continuă să își consolideze poziția pe piețele internaționale.

Patronul firmei Teodor Haucă a fost senator PD de Suceava la sfârșitul anilor 1990. Fostul parlamentar are numeroase afaceri în Iași, inclusiv în zona imobiliară – citește mai multe despre una dintre afacerile acestuia.

Sursa APIX

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat