back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Oficial: Banii pentru proceduri de fertilizare se vor acorda și în 2025

Programul de susținere a natalității, în cadrul căruia cuplurile și persoanele singure pot solicita vouchere în valoare de 15.000 de lei pentru proceduri de fertilizare, se va desfășura și în 2025, potrivit unei hotărâri publicate recent în Monitorul Oficial. Numărul de beneficiari ai ajutorul financiar va fi, în acest an, de cel mult 10.000.

Prin HG 410/2025, care se aplică deja, se stabilește, de fapt, continuarea programului ce vizează creșterea natalității în țara noastră.

Concret, documentul stabilește că „sprijinul financiar se acordă pentru maximum 10.000 de beneficiari ai Programului pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale de specialitate recomandate, în condițiile legii”.

Așadar, în 2025, numărul maxim de beneficiari ai programului de susținere a natalității este de 10.000, care este și limita de beneficiari stabilită pentru 2024.

Potrivit regulilor programului pentru creșterea natalității, cuprinse în HG 1.103/2022, acesta vizează cuplurile și femeile infertile cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani cărora li s-a diagnosticat o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală. Această afecțiune trebuie constatată de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie, cu competență în tratamentul infertilității cuplului și în reproducere umană asistată medical.

Ajutorul financiar de la stat este în valoare de 15.000 de lei, beneficiarii primind, de fapt, două vouchere înmânate în același timp, unul cu suma de 5.000 de lei, aferent tratamentului medicamentos, și unul în valoare de 10.000 de lei, utilizabil pentru procedurile medicale specifice.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat