back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Organizatorul personalizat ne va ajuta să nu mai uităm să luăm la timp medicamentele

De câte ori nu ne-am întrebat, încercând să ne amintim, dacă am luat sau nu medicamentele în ziua respectivă, pentru problemele de sănătate cu care ne confruntăm? Și, pentru că nu ne este clar, trebuie să decidem dacă luăm, sau mai luăm încă o pastilă – dacă am luat-o deja, dar nu mai știm -, sau așteptăm ziua următoare, când, până uităm din nou, vom fi, cu siguranță, mai atenți atunci când ne administrăm tratamentul.  Ambele variante ne pot pune în situații delicate, fie că vorbim de o supradoză, fie că nu oferim organismului nostru ajutorul terapeutic de care are nevoie.

De aceea, din dorința de a evita astfel de situații, Colegiul Farmaciștilor din România și-a propus să sprijine proiectul prin care, la eliberarea medicamentelor de pe rețetă, pacienților li se oferă un organizator de medicamente personalizat, astfel încât să se evite situațiile în care  aceștia nu își iau corect și la timp medicația.

”În dorinţa de a lărgi aria de servicii oferite comunității, în acord cu  standardele  europene,  farmaciștii pot veni în sprijinul pacienţilor oferind  serviciul de eliberare a prescripţiilor medicale direct organizate, ținând cont de particularitățile fiecărui pacient. Este dificil ca un pacient sau familia acestuia să gestioneze un tratament cu polimedicație, organizatorul personalizat de medicamente fiind o soluție optimă cu ajutorul căruia farmaciştii pot oferi pacienţilor reţetele direct organizate din farmacie, în funcție de schema de tratament prescrisă de medic. Aşadar, pacientul nu va mai pleca din farmacie cu o pungă de medicamente pe care sunt scrise unele adnotări ci va primi de la farmacist un blister care conține medicația organizată pentru întreaga perioadă de tratament”, a explicat Conf. Dr. Gabriela Tătărângă, președintele Colegiului Farmaciștilor din Iași.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat