back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Parc fotovoltaic pentru comuna Cristești. A fost semnat contractul de finanțare

O nouă comună din zona Pașcaniului se pregătește pentru a construi un parc fotovoltaic care să asigure energia electrică pentru instituțiile publice și iluminatul stradal. Este vorba despre comuna Cristești. Primarul, Vlad Mihai Pintili, a precizat într-o postare pe Facebook faptul că a fost semnat contractul de finanțare.
Am semnat astăzi, la București, contractul de finanțare pentru investiția din FONDURI EUROPENE ȘI GUVERNAMENTALE, prin care vom înființa în comuna noastră un „PARC FOTOVOLTAIC PENTRU CONSUM PROPRIU”, la fostul C.A.P. Cristești, pe 4500 mp
Valoarea contractului este de 16,5 miliarde lei vechi.
 Care vor fi avantajele pentru comuna noastră?
Nu vom mai plăti de la Bugetul local al Primăriei facturile la electricitate ce țin de domeniul public (iluminat public, clădiri ale domeniului public), făcând astfel o economie la Bugetul local de aproximativ 2 miliarde de lei vechi pe an.
Cu banii economisiți ca urmare a acestui demers vom continua să facem alte lucruri frumoase pentru comuna noastră.
Alături de domnul Viceprimar, le mulțumesc pentru ospitalitate și felul în care ne-au tratat astăzi, arătând un vădit respect pentru comuna Cristești, domnilor:
🟡 Lucian Rusu, Secretar General Adjunct al Guvernului României
🟡 Sebastian Burduja, Ministrul Energiei
O zi frumoasă vă doresc!” a precizat primarul comunei, Vlad Mihai Pintili, pe pagina de Facebook.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat