back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Patriarhia vine cu noi precizări în privinţa împărtăşirii cu aceeaşi linguriţă

Patriarhia, după Ordinul referitor la organizarea ceremoniilor religioase: Împărtăşirea comună se amână deşi folosirea aceleiaşi linguriţe nu a fost niciodată sursă de contaminare. Rămâne posibilitatea împărtăşirii individuale.

Impărtăşirea comună se amână deşi folosirea aceleiaşi linguriţe nu a fost niciodată sursă de contaminare, rămânând posibilitatea împărtăşirii individuale, explică purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu, precizând încă că obiectele de cult pentru care este necesară dezinfectarea după fiecare utilizare menţionate de Ordinul comun MS-MAI privind ceremoniile religioase ”sunt acelea pe care unii credincioşi le ating în semn de veneraţie faţă de Dumnezeu, faţă de persoanele sfinte pe care acestea le reprezintă (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie etc), sau faţă de prezenţa sacrului în obiecte semnificante religios în spaţiul credinţei oamenilor din toate cultele şi religiile”.

Conform lui Bănescu, Ordinul Ministerul Sănătăţii şi Ministerului Afacerilor Interne referitor la măsurile sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţii relgioase în contextul pandemiei este adresat în mod egal tuturor cultelor religioase din România. Textul referitor la folosirea obiectelor de cult cu care credincioşii din varii religii intră în contact în cadrul ritualurilor este unul general, realist gândit în cheia firească a neutralităţii religioase care defineşte relaţia democratică a Statului român cu toate cultele din România.

Amintind că măsurile sanitare specifice menţionate în Ordin cu privire la obiectele de cult sunt dezinfectarea după fiecare utilizare a celor care intră în contact cu credincioşii, aceste se vor dezinfecta după fiecare utilizare şi dezinfectarea o dată la patru ore, a obiectelor sau suprafeţelor frecvent atinse, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei afirmă că ”respectivele „obiecte de cult” menţionate la punctul 1. sunt acelea pe care unii credincioşi le ating în semn de veneraţie faţă de Dumnezeu, faţă de persoanele sfinte pe care acestea le reprezintă (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie etc), sau faţă de prezenţa sacrului în obiecte semnificante religios în spaţiul credinţei oamenilor din toate cultele şi religiile.”

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat