back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Patru evaluatori în control la Spitalul Municipal Pașcani. A doua etapă din procedura de acreditare

Patru evaluatori din cadrul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) sunt în această săptămână în control la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani, în cadrul procedurii de acreditare. Astfel, în perioada 24-28 aprilie, doi doctori și doi asistenți verifică zi de zi, de dimineață și până seară, dacă sunt respectate toate procedurile și circuitele în cea mai importantă unitate medicală din municipiu.

Vizita face parte din cea de-a doua etapă a acreditării, iar după finalizarea acesteia, urmează să fie întocmit un raport. În urma concluziilor din acest document, instituția va fi încadrată într-o categorie de acreditare.

În aceste cinci zile, evaluatorii vor să vadă dacă sunt respectate circuitele interne, dacă pacienții sunt tratați corespunzător, cum funcționează secțiile, cum se intervine în anumite situații de criză și multe altele. De exemplu, miercuri, 26 aprilie 2023, a avut loc simularea unui incendiu.

De precizat este faptul că pentru acest proces de acreditare se achita și o taxă, iar pentru Spitalul Municipal este de circa 70-80.000 de lei.

Menționăm că acreditarea unităților sanitare are termen de cinci ani, timp în care instituțiile acreditate sunt monitorizate permanent. După expirarea acestei perioade, se reîncepe procesul de acreditare.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat