back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

1 Decembrie: cea mai autentică rețetă de fasole cu cârnați, de la bucătarii din localul în care se întâlneau Mihai Eminescu și Ion Creangă

Pe 1 Decembrie, în aproape toate orașele țării, fasolea cu cârnați devine vedeta zilei. Este mâncarea care încălzește mulțimile la manifestările dedicate Zilei Naționale și care a rămas, de ani buni, un simbol al începutului de iarnă.

La Iași, însă, nici anul acesta nu se va mai organiza tradiționala masă publică oferită de Primărie. Așa că, dacă vreți să simțiți gustul sărbătorii, cel mai simplu este să o pregătiți acasă.

Chiar și acasă, fasolea cu cârnați poate fi la fel de gustoasă dacă urmați rețeta autentică, așa cum se gătește în locuri cu poveste, bolți vechi unde odată se întâlneau Mihai Eminescu și Ion Creangă. Aici își petreceau serile discutând literatură, iar atmosfera boemă a vremurilor se simte și astăzi între zidurile vechi ale orașului.

Și, pentru că despre Casa Bolta Rece este vorba, am mers să aflăm de la bucătari cum pregătesc ei fasolea cu cârnați afumați, gătită în stil moldovenesc. Procesul nu este complicat, dar cere răbdare. Preparatul se face cu 500 de grame de fasole boabe, un kilogram de cârnați afumați și legume proaspete: aproximativ 300 de grame de morcovi, 300 de grame de ceapă și 300 de grame de ardei gras roșu. Se folosesc și 200 de grame de bulion, 300 de mililitri de ulei, o linguriță de boia dulce, o linguriță de cimbru uscat, două foi de dafin, sare și piper după gust, o legătură de pătrunjel sau mărar verde.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat