back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Pelerinii continuă să vină valuri la racla Cuvioasei Parascheva. Cele 100 de autocare ajunse de la Voluntari au dat traficul peste cap marți dimineața

Atmosferă de mare sărbătoare la Iași, unde continuă unul dintre cele mai importante pelerinaje ortodoxe din România, dedicat Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Este a doua zi de hram, iar mii de credincioși, veniți din toate colțurile țării, stau la rând pe traseul tradițional din jurul Catedralei Mitropolitane, pentru a se închina la racla cu sfintele moaște.

În ciuda vremii ploioase de ieri, evlavia credincioșilor nu a fost umbrită. În dimineața zilei de 8 octombrie, Sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost scoase din Catedrală în cadrul unei procesiuni pline de solemnitate, oficiată de un sobor de preoți și diaconi, în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Programul liturgic a continuat cu Miezonoptica și Utrenia, iar de la ora 9:00, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie.

Încă de la primele ore ale dimineții, rândul alcătuit din primii pelerini se întindea pe o distanță mare, ajungând dincolo de intersecția străzilor Sfântul Andrei și Ipsilanti Vodă. La amiază, în jurul orei 15.00, coada pelerinilor ajungea în zona străzii Arhitect G.M. Cantacuzino. De asemenea, potrivit credincioșilor prezenți, timpul de așteptare pentru a ajunge în fața raclei a fost pe parcursul zilei de ieri de aproximativ două ore.

,,Sunt din Belcești, de asta am și venit mai devreme să mă închin, ca să zic așa. Mă rog pentru sănătate, pentru că aceasta este cea mai importantă”, a spus Marina, o tânără în vârstă de 28 de ani.

În jurul Catedralei, rugăciunile s-au împletit cu cântecele bisericești, iar atmosfera a fost una de profundă emoție și recunoștință.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat