back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

Pensiile românilor nu fac față scumpirilor. Cu cât s-ar putea mări în 2023

Cu mici măriri din când în când, pensiile românilor nu mai țin pasul cu scumpirile. O arată chiar datele Institutului de Statistică. Pensia medie a ajuns la 1.850 de lei, după ce a crescut cu 11 procente într-un an.

În tot acest timp, inflația a trecut de 15 procente, ceea ce înseamnă ca mulți seniori din România, abia își drămuiesc banii. În tot acest timp, liderii politici se feresc să spună cu cât vor crește pensiile, de anul viitor.

Inflația lovește tot mai puternic în bugetul pensionarilor. Avem peste cinci milioane de seniori, care se descurcă tot mai greu din cauza valului de scumpiri.

La cât a ajuns pensia medie, în funcție de regiune

În evoluția pensiei medii, sunt creșteri mărunte de la trimestru la trimestru. În aprilie-iunie, anul acesta, pensia medie a ajuns la 1.851 lei, adică a urcat cu 0,3% față de primele trei luni din an. Dar dacă ne uităm pe ultimul an, când inflația a ajuns la 15%, e clar că majorările de pensii nu au cum sa acopere scumpirile.

Pensia medie variază mult dacă ne uităm pe harta țării, iar diferențele sunt de aproape 1.000 de lei între județe. Comparăm aici extremele – vedeți că, în Botoșani, un pensionar obișnuit trebuie să se descurce cu 1.400 de lei de lei, pe când în Hunedoara media este cu aproape o mie de lei mai mare. Trebuie spus că Hunedoara apare cu cea mai mare pensie medie pentru că sunt mulți foști lucrători în mine și în centrale, care au muncit în conditii grele- ca urmare, acum au punctaje mari la pensie.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat