back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Pesediștii pășcăneni se gândesc să facă o nouă majoritate și să ceară funcția de viceprimar

PSD Pașcani dă semne că ar vrea să creeze o nouă majoritate în legislativul pășcănean și să pună viceprimarul. Discuții pe această temă au avut loc în cadrul unei recente ședințe a organizației locale. Unii membri ai PSD au solicitat crearea unei majorități cu AUR și PRO România și negocieri pentru ca unul dintre consilierii PSD să fie votat pentru funcția de viceprimar.

 

Este vorba despre Vlad Macovei sau Ionuț Prodan. De asemenea, în aceeași ședința s-a discutat și despre varianta ca la următoarea ședință, consilierii PSD să iese din sală la proiectul de hotărâre pentru stabilirea viceprimarului și să nu participe la vot. Deocamdată nu s-a stabilit nimic concret, nici măcar comisia de negociere.

 

Întrebat de BIT TV, președintele organizației, Dragoș Ionescu, a confirmat că au fost astfel de discuții și că PSD Pașcani își dorește funcția de viceprimar. El a spus că până la sfârșitul acestei săptămâni, se va lua o hotărâre în acest sens și vor avea loc discuții cu reprezentanții celorlalte formațiuni politice, AUR și PRO România.

 

Preocupările PSD pentru crearea unei majorități au apărut după ce primarul municipiului, a spus că PNL nu a negociat și nu a stabilit nici o colaborare cu celelalte formațiuni politice din Consiliul Local și nici pentru votarea viceprimarului. Edilul a spus că se bazează pe buna credință a consilierilor și pe o serie de discuții individuale avute cu unii consilieri.

 

De asemenea, administratorul public, Claudiu Bodoașcă a spus că din punctul lui de vedere postul de viceprimar i s-ar cuveni PNL-ului având în vedere votul de la alegerile locale, deși nu a obținut suficiente mandate pentru formarea unei majorități.

 

Nici reprezentanții AUR și nici fostul viceprimar, Cristian Rățoi de la PRO România nu au confirmat că ar negocia cu PSD formarea unei majorități și pentru numirea viceprimarului.

 

O altă problemă este Sorin Olariu, recent dat afară din PSD, dar validat de instanța de judecată în funcția de consilier local PSD. Social democrații au discutat despre această situație sensibilă, neștiind dacă se pot baza sau nu pe votul celui pe care l-au exclus din partid. Și în acest sens ar urma să aibă discuții în următoarele zile.

 

Menționăm că legislativul local este format din 19 consilieri, 9 PNL, 7 PSD, 2 AUR și 1 PRO România. Ședința pentru stabilirea comisiei și votarea viceprimarului ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare, conform unor surse neoficiale.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat