back to top
marți, decembrie 23, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

„Poate duce la moarte subită în anumite situaţii”. Interzicerea energizantelor la copii: medicii ieşeni sprijină iniţiativa

Preşedintele României are pe masă, zilele acestea, o lege pe care personalul din domeniul sanitar o consideră a fi esenţială pentru sănătatea tinerilor: interzicerea, prin lege, a consumului de energizante de către minori. Proiectul de lege a fost adoptat deja pe 20 februarie de Camera Deputaţilor, for decizional, şi a plecat către preşedinte pentru promulgare.

Operatorii economici nu au dreptul să comercializeze sau să ofere cu titlu gratuit, nici prin automate, băuturi energizante către minori. Riscă o amendă de 30.000 de lei, ia dacă fapta este repetată poate fi dispusă măsura suspendării activităţii pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

„Ziarul de Iaşi” a mai scris despre riscurile consumului de băuturi energizante şi anul trecut, pornind de la un caz grav. Un tânăr de 17 ani a murit în iulie, anul trecut, în timp ce se afla la o şcoală de vară organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC). Acesta era venit cu un grup de colegi, dormea în campus şi participa la cursuri.

 

Nicotina + energizante, o combinaţie cu potenţial letal

 

În timpul nopţii, Yannis le-a spus colegilor că nu mai poate respira, moment în care s-a prăbuşit la pământ şi nu a mai respirat. Unul dintre studenţii UAIC, de la Facultatea de Geografie şi Geologie, a început manevre de prim-ajutor, fiindcă nu mai avea puls. Manevrele au fost continuate timp de o oră de echipajul de Terapie Intensivă de la SMURD, dar tânărul nu a mai putut fi salvat.

Conform rezultatelor autopsiei realizate de IML şi a mărturiei colegilor, băiatul nu a mâncat în ultimele zile de viaţă, în tabără, spunând că nu are nevoie, şi a consumat des energizante, fiind şi un fumător cunoscut. De altfel, în seara dinaintea morţii sale, acesta a consumat patru băuturi energizante, din mărturiile colegilor săi, şi a fumat două pachete de ţigări. O combinaţie foarte periculoasă, avertizează specialiştii, care este posibil să fi fost motivul pentru care inima tânărului de 17 ani s-a oprit.

„Din informaţiile apărute până acum înţeleg că tânărul a consumat mai multe băuturi energizante şi ar fi fumat şi două pachete de ţigări peste noapte. Mai multe studii efectuate ne arată că nicotina plus energizantele în doze mari nu sunt o combinaţie bună. Ambele tahicardizează, mai exact cresc frecvenţa cardiacă. Aduc un risc major de tulburări de ritm cardiac şi pot duce la stop cardiovascular prin tulburare paroxistică de ritm. Da, este plauzibil să luăm în considerare faptul că această combinaţie ar fi putut declanşa stopul cardiac”, a declarat la momentul respectiv dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, specialist în medicină bazată pe dovezi, pentru „Ziarul de Iaşi”.

Pentru a înţelege direct efectele asupra inimii am discutat cu prof.dr. Ovidiu Mitu, medic primar cardiolog, care lucrează la Spitalul de Recuperare. Acesta a spus că proiectul prin care le va fi interzis minorilor să achiziţioneze băuturi energizante este unul foarte de apreciat, fiindcă energizantele sunt extrem de periculoase din mai multe puncte de vedere.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat