back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Pot fi împărtășiți copiii chiar dacă au mâncat dimineața? O ieșeancă reclamă refuzul preotului pentru copilul de un an. Ce spun canoanele, ce spun alți preoți

O ieșeancă a stârnit reacții puternice în mediul online după ce a postat, pe un grup public, un mesaj în care își exprimă nemulțumirea față de atitudinea unui preot care ar fi refuzat să-i împărtășească cei doi copii mici, pe motiv că mâncaseră înainte de slujbă. A procedat sau nu corect părintele acuzat?

Situația s-a petrecut, potrivit autorului în mesajul menționat, la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Iași, iar mesajul, încărcat de emoție și frustrare, a fost distribuit de mai mulți utilizatori. Potrivit relatării, preotul ar fi întrebat dacă cei mici, în vârstă de 1 an și 6 luni, respectiv 3 ani și 8 luni, au mâncat înainte de a fi aduși la Sfânta Împărtășanie.

De dimineață, am mers cu copiii la biserică pentru a-i împărtăși – copiii au 1 an și 6 luni, respectiv 3 ani și 8 luni. Ajunși acolo, era deja un băiețel care era împărtășit de părinte. Am urmat noi. Preotul i-a întrebat cum se numesc, apoi m-a întrebat dacă au mâncat. Firește că au mâncat, este normal ca orice copil, mai ales la vârsta asta, să mănânce dimineața după ce se trezește. Mi-a spus să vin duminica viitoare și s-a întors în altar, fără alte explicații. Am rămas fără cuvinte și m-au năpădit toate stările posibile. Cu ce drept refuzi unui copil Sfânta Împărtășanie?!”, apare în postare.

Să mergeți unde i-ați împărtășit până acum
La răspunsul afirmativ al mamei, că i-a împărtățit tot acolo, acesta i-ar fi îndemnat pe părinți să revină duminica următoare, refuzând să continue ritualul. Revoltată, femeia a decis să ceară explicații după slujbă, dar a primit un răspuns scurt.

Am așteptat să se termine slujba. În cele din urmă, s-a încheiat, dar în biserică avea loc o prezentare PowerPoint despre lucrările realizate la noua biserică, unde se justifica fiecare leuț și euro folosit. Am așteptat și după această prezentare. La final, părintele, emoționat de contribuțiile enoriașilor, a început să plângă și a mulțumit și binecuvântat fiecare persoană care a ajutat la ridicarea bisericii. A venit din nou rândul meu și l-am rugat să-mi explice de ce nu a vrut să-mi împărtășească copiii.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat