back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
-1.1 C
Paşcani
Login

Poţiune toxică! Dosarul de omor cu cele mai multe victime din istoria postdecembristă ieşeană

Cei trei cetăţeni arabi care au contrafăcut alcool sanitar şi l-au vândut în perioada stării de urgenţă din primăvară au fost trimişi, la finele săptămânii trecute, în judecată. Este dosarul de omor cu cele mai multe victime din istoria postdecembristă ieşeană: nu mai puţin de 17.

Ali Dawoud (65 de ani), zis „Zaher“, cetăţean iordanian, Fuad Ahmmed (57 de ani) şi Satar Dawoud, fiul primului, ambii irakieni, au fost deferiţi justiţiei de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi la capătul unei anchete stufoase, ce a durat câteva luni. Cei trei sunt acuzaţi de omor calificat, dar şi infracţiuni de contrafacere şi înşelăciune şi, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă închisoarea pe viaţă. Zeci de persoane, rude ale celor 17 victime identificate în dosar, s-au constituit părţi civile în acest dosar şi vor solicita instanţei să îi oblige pe acuzaţi să le achite daune morale şi materiale. Procesul va începe cu cei trei în arest preventiv, urmând a fi judecat de Tribunalul Iaşi.

Acest dosar cu acuzaţii nemaiîntâlnite în justiţia ieşeană are ce punct de plecare o serie de acţiuni criminale pe care cei trei inculpaţi le-au comis în perioada în care România abia intrase în starea de urgenţă şi era nevoie disperată de materiale de dezinfectare la nivelul întregii ţări. Cei trei au contrafăcut alcool sanitar pe care l-au îmbuteliat sub numele „Sante Med“ şi despre care au scris pe etichetă că este spirt medicinal. În realitate, în loc de alcool eti­lic, indivizii au folosit la prepararea licorii ucigaşe alcool metilic, care este toxic pentru organism.

Procurorii ieşeni au intrat pe fir în acest caz pe 16 aprilie, atunci când un cetăţean din Brăteşti, comuna Stolniceni Prăjescu, a anunţat că un vecin de-al său, Grigore Ermalai, a fost găsit mort în locuinţa sa.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Consilierii pășcăneni, convocați pentru majorarea taxelor

  Ședința pentru majorarea taxelor și impozitelor locale la Pașcani, cu peste 70%, va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 10.00. Proiectul inițiat de primarul Marius Pintilie - foto este singurul de pe ordinea de zi și...

Niciun articol afișat