back to top
marți, decembrie 23, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Pregătiți-vă pentru accesul pe bază de cartele la pubele

Pregătiți-vă de o revoluție la Pașcani în ceea ce privește depunerea gunoiului menajer. Administrația locală a anunțat că este pe cale să fie finalizate lucrările de amenajare a platformelor pentru cele 50 de insule ecologice. Acolo urmează să fie amplasate, noile containere pentru depozitare selectivă dar care sunt automatizate și supravegheate.

Accesul locuitorilor se va face doar pe bază de cartelă sau prin intermediul unei aplicații care poate fi instalată prin telefonul mobil. Fiecare familie de la bloc urmează să primească câte două cartele care vor putea fi folosite doar la containerele din cartierul unde locuiesc.

Precizările au fost făcute de către reprezentații Primăriei în cadrul conferinței săptămânale de presă.

Noile măsuri vor fi luate doar în zonele de blocuri. Cei care locuiesc în suburbii nu vor fi afectați, colectarea gunoiului menajer urmând să fie făcut ca și până acum, prin intermediul pubelor care sunt scoase în fața porții. Vor fi afectați însă, agenții economici care își desfășoară activitatea în spațiile de la parterul blocurilor. Ei nu vor avea voie să depună gunoaiele în containerele special amenajate pentru locuitori, ci în alte containere care ar urma să fie puse de primărie în același perimetru.

 

Aceste schimbări ar urma să fie făcute cel mai probabil până la sfârșitul acestui an. Investiția în valoare de circa 700.000 de euro fără TVA și este făcută cu fonduri europene. Reprezentații primăriei speră că odată cu implementarea noilor măsuri să crească gradul de colectare selectivă, așa încât cheltuielile pentru transportul și depozitarea gunoiului să fie mai mici. Primarul a anunțat că în urma controlului început de o comisie special înființată pentru verificarea declarațiilor de salubritate ar fi crescut numărul plătitorilor.

 

 

Totuși nu se știe dacă rezultatele controlului ar fi suficiente pentru creșterea încasărilor taxei de salubritate pentru evitarea majorării acesteia. Edilul a spus că dacă nu va avea suficienți bani pentru plata gunoiului, taxa ar trebui să fie majorată. Acest subiect va fi discutat odată cu aprobarea taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor, în ultima ședință din acest an.

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat