back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Preotul, Vasile Alexa, a fost condus pe ultimul drum. Întreaga comunitate și-a luat rămas bun de la cel care păstorit-o aproape o viață de om

Preotul, Vasile Alexa, ce a fost paroh aproape o viață de om a fost condus pe ultimul drum, vineri, 20 decembrie 2024. Întreaga comunitate și-a luat rămas bun de la cel care a păstorit-o aproape o viață de om.
Ieri, 20.XII. 2024, părintele Alexa Vasile, preot paroh la Biserica din Valea Seacă, ieșit de curând la pensie, a fost condus pe ultimul drum, a plecat la cele veșnice, lăsând în urmă sa lacrimi, tristețe și durere.
Ultima slujbă în lăcașul sfânt, în care a slujit o viață de om, ultima Sfântă Liturghie cu biserica arhiplină …și tot satul adunat la catafalcul, împodobit cu flori albe, al părintelui, pentru a -i aduce un pios și ultim omagiu.
Părintele Alexa Vasile a fost un suflet cald, nobil, destoinic, conștiincios, iertător, puternic, pentru că a trecut prin multe dintre vicisitudinile vieții și a reușit, de fiecare dată să se ridice cu dârzenie, dar, se pare că, de data aceasta, nu a mai dorit să lupte și a părăsit scena vieții într -un mod discret, modest, în liniște și pace, așa cum a trăit toată viața.
Cei care l -au cunoscut pe părintele Alexa știau că, pe lângă activitatea preoțească, pe care
și -o desfășura cu mult drag și responsabilitate, avea și latura artistică foarte bine dezvoltată.
L-am cunoscut prin prisma unor activitați școlare la care a colaborat cu interes, era locvace și un bun orator, atunci când discuta despre anumite teme ce -l pasionau, pentru că avea o cultură vastă și putea să vorbească despre orice subiect literar. Serios, intuitiv, jovial, avea simțul umorului și presăra mereu câte o glumă pentru a destinde atmosfera, impresiona prin puterea și greutatea cuvintelor folosite, prin înțelepciunea, diplomația și iscusința de care dădea dovadă în discursurile sale.
Părintele era un iubitor de frumos.Toată viața a îmbinat armonios cele două mari pasiuni: Biserica, casa Domnului pe care a slujit- o cu demnitate și profesionalism, cu evlavie și cu dăruire și cea de -a doua pasiune, literatura sau arta, în general, pentru că îi plăceau, în egală măsură, teatrul, muzica de calitate și tot ce îi aducea bucurie duhovnicească.
Intâmplare sau nu, ultima piesă de teatru văzută pe scena Casei de Cultură din Pașcani, a fost în luna octombrie, ,,Ivan Turbincă” de Ion Creangă. Ivan, soldatul ieșit la pensie din serviciul militar, se întoarce acasă și încearcă prin mai multe strategii să păcălească Moartea care îi dădea tot felul de semne…reușește până la un punct, așa cum a reușit și părintele, să o țină departe de el, dar în cele din urmă i se încredințează neputincios și resemnat că a văzut destul, a trăit suficient și era timpul să se retragă din această lume.
Participa cu mare bucurie, în fiecare an, la toate concertele susținute de preoții din Pașcani, în preajma sărbătorilor de iarnă și aștepta cu mare nerăbdare concertul Coralei ,,Armonia”, din Constanța, fredona colindele împreună cu ei, murmura în surdină fiecare vers al colindelor…trăia, întru slava lui Dumnezeu, toate momentele spectacolului.
Iată, glasurile divine ale preoților din Corala ,,Armonia”, au răsunat pătrunzător, la căpătâiul părintelui, ca un strigăt dureros către cer, ca o alinare a familiei îndurerate și o mângâiere a sufletelor celor prezenți, împlinind o dorință a părintelui, de a ,,asculta” colindele lor, pentru ultima dată.
Slujba de înmormântare a fost o binecuvântare de la început până la sfârșit, săvârșită de un sobor de preoți, alături de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop -vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care a transmis pe lângă cuvintele dumnealui de mângâiere, și mesajul Inaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care din motive întemeiate, nu a putut fi prezent, de Inaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, vechi prieten al părintelui Alexa, de părintele protopop Muraru Gheorghe din Pașcani, dar și de alți preoți colegi și cunoscuți de la parohiile din Pașcani și de la cele din împrejurimi.O slujbă de o maximă intensitate, deplină trăire duhovnicească și evlavie, prețuire și recunoștință, momente unice care vor rămâne veșnic în amintirea noastră, așa cum va rămâne și părintele Alexa Vasile.
Copleșit de emoție și tristețe, IPS Teodosie, a vorbit atât de frumos despre bunul său coleg de bancă, părintele Alexa Vasile, a scos în evidență anumite trăsături speciale ale defunctului și au fost aduse în actualitate amintiri din vremea seminarului, dar și din întâlnirile anuale pe care aceștia le aveau, unde părintele nostru era nelipsit, volubil și plin de înțelepciune, așa cum îl știm.
De asemenea, părintele Alexa a fost un preot înțelept cu o minte sclipitoare, așa cum ne -a confirmat și
IPS Teodosie, avea o memorie extraordinară, bine antrenată, pentru că știa câteva zeci de poezii, pe care le recita din memorie cu mare plăcere, de fiecare dată când era provocat.Ii aprecia pe toți scriitorii și poeții români patrioți, așa cum era și el, un înflăcărat al neamului românesc care iubea folclorul și tradițiile gliei strămoșești. Dintre poeții care au cântat în versurile lor povestea neamului nostru, preferații săi erau Eminescu și Coșbuc, iar ,,Moartea lui Fulger” era una dintre poeziile îndrăgite, pe care o spunea dintr -o suflare, deși are patruzeci de strofe.,,(Nu cerceta aceste legi, Că ești nebun când le înțelegi!/Din codru rupi o rămurea,/Ce-i pasă codrului de ea:/Ce-i pasă unei lumi întregi/De moartea mea!” -George Coșbuc, ultima strofă din poezia ,,Moartea lui Fulger”.)
🪦În sunetul asurzitor al clopotelor bătrâne, ce au zguduit tot satul, anunțând moartea fulgerătoare a preotului din Valea Seacă, părintele Alexa Vasile și -a luat rămas bun de la familie, cunoscuți, enoriași, trecând la cele veșnice, rămânând în inima noastră, ca o amprentă pe suflet, imaginea blândă a preotului desăvârșit care și -a împlinit misiunea sacră pe acest pământ și pe care nu-l vom uita niciodată.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace și lumină !” se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a cadrului didactic, Ionela Apetrei.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat