back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Primăria Deleni face demersuri pentru dezvoltarea infrastructurii locale. Modernizarea străzilor și extinderea sistemului de apă și canalizare, pe lista de priorități

Într-o comună din apropierea municipiului Pașcani, se fac demersuri pentru dezvoltarea infrastructurii  locale, iar reprezentanții primăriei dau dovadă de inițiativă și își propun să creeze facilități și oportunități pentru ca multe dintre problemele cu care se confruntă cetățenii să fie rezolvate.

Administrația locală din Deleni are în plan atragerea de fonduri de investiții pentru dezvoltarea comunei și sunt urmărite, cu precădere, două linii de finanțare: dezvoltarea infrastructurii rutiere și extinderea sistemului de apă și canalizare.

Discuțiile în acest sens au avut loc marți, pe 5 octombrie, de la primele ore ale dimineții, atunci când pe masa consilierilor locali au stat șapte proiecte de hotărâre, dintre care șase au vizat obiective importante de investiții.

Conform spuselor primarului, Dumitru Prigoreanu, au fost depuse patru proiecte în vederea obținerii finanțării prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Sunt cuprinse aici modernizarea mai multor drumuri sătești și locale, acolo unde sunt programate și lucrări pentru rețele de apa si canalizare.

Mai exact, conform primelor două proiecte de hotărâre care s-au aflat în ședința de marți pe ordinea de zi, vor fi reabilitate mai multe străzi, cu o lungime totală de circa 17 km. Valoarea totală a investiției este de peste 37 de milioane de lei, cu finanțare de la bugetul local de 1.972.000 lei.

O altă problemă cu care se confruntă locuitorii comunei Deleni este alimentarea la sistemul de apă și canalizare. Astfel, tot prin același program, a fost depusă o cerere de finanțare, a cărei valoare este de peste 22 de milioane lei, cu finanțare de la bugetul local de circa 1.700.000 lei.

Tot în cadrul ședinței, s-au purtat discuții pe marginea altui proiect de investiții, aflat deja în derulare. Este vorba despre lucrările de modernizare de la corpul B de la școala din Deleni. În acest caz a fost aprobat restul de executat al proiectului, dar și a unor costuri aferente materialelor de construcție.

Nu în ultimul rând, un alt proiect important pentru comună a vizat aprobarea organigramei și a regulamentului de organizare și funcționare pentru After school-ul din Deleni.

 

 

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat