back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.6 C
Paşcani
Login

Primarul Pascaniului, apel la solidaritate pentru cetatenii care au nevoie de ajutor

Primarul municipiului Paşcani a făcut apel la solidaritate pentru a fi ajutate persoanele în vârstă care au nevoie, în aceste momente, de ajutor. Mesajul a fost transmis în cadrul unei recente emisiuni difuzată de BIT TV, în care au fost discutate măsurile administrative luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus şi cum vor funcţiona serviciile publice, în perioada de stare de urgenţă.
Dumitru Pantazi a solicitat implicarea cetăţenilor, de a transmite Primăriei Paşcani eventualele cazuri sociale de cetăţeni care sunt singuri şi au nevoie de ajutor. Apelurile vor fi preluate prin intermediul unui centru de permanentă al Poliţiei Locale la numărul de telefon 0232 710 730.

Toate solicitările înregistrate vor fi aduse la cunostinta Primăriei, pentru a fi rezolvate.

De asemenea edilul a făcut apel şi la asociaţiile şi fundaţiile din municipiu, de a se implica în acesta perioada pentru a oferi o mână de ajutor seniorilor rămaşi singuri, pentru a evita deplasarea şi contaminarea acestora sau celor care sunt imobilizaţi la pat.
Dumitru Pantazi a precizat că municipalitatea va interveni imediat în cazul unor solicitări urgente de medicamente sau alimente venite din partea persoanele care se afla în autoizolare.

În astfel de situaţii edilul spune că vor fi găsite soluţii pentru a fi făcute cumpărăturile necesare şi pentru a fi livrate la domiciliu, din banii beneficiarilor sau, dacă nu au, din fondurile speciale de la bugetul local.

Primarul a făcut apel ca cei aflaţi în această situaţie să respecte regulile şi cerinţele legale pentru a nu risca să fie sancţionaţi. De asemenea în cazul persoanelor în vârstă sau a celor care nu se pot deplasa, rămase fără ajutor, Primăria va caută soluţii pentru a cumpăra, la cerere, alimente şi medicamente, din banii beneficiarilor şi a le livra la domiciliu.

Administraţia va interveni prin Direcţia de Asistenţă Socială şi în situaţia unor cazuri sociale de persoane ramase fără resurse materiale. Primarul municipiului a precizat că în astfel de cazuri vor fi făcute, în regim de urgenţă, anchete sociale pentru acordarea unor ajutoare pentru alimente şi medicamente.

Anchetele sociale vor fi realizate prin telefon, iar solicitanții vor trebui să completeze și să trimită o declarație pe proprie răspundere.
Mentionam ca în zilele următoare va fi stabilită şi modalitatea prin care vor fi acordate tichetele sociale pentru Sărbătorile Pascale. Cererile ar urma să fie transmise online iar tichetele vor fi trimise prin Poştă.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat