back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Proces între căruţaş şi şofer de BMW: a câştigat primul. Totul a pornit de la o depăşire

Un căruţaş era să ajungă şi accidentat, şi cu banii luaţi. Singura vină a acestuia a fost că s-a aflat în calea unui şofer neatent. Firma de asigurări care a suportat cheltuielile aferente reparării unui BMW X3 a cerut instanţei ca banii să-i fie plătiţi de căruţaş.

Pe 17 februarie 2018, în jurul orei 19.20, C.Ş. îşi conducea căruţa trasă de un cal pe drumul european, între Liteni şi Cotnari. Din sens contrat se apropia un Volkswagen. Acesta a fost depăşit de un BMW X3, condus de C.J., care nu a mai avut timp să revină pe banda sa de deplasare, lovind calul şi roata din stânga faţă a căruţei. Poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au amendat pe căruţaş, constatând că acesta avea o alcoolemie de 0,1‰ în aerul expirat. Ei au apreciat însă că accidentul s-a produs din vina lui C.J., întrucât acesta nu se asigurase că poate efectua depăşirea în condiţii de siguranţă. Aceasta, deşi şoferul afirmase că nu observase căruţa întrucât aceasta nu era semnalizată luminos.

Groupama Asigurări i-a cerut lui C.Ş. să plătească suma de 21.414 lei, reprezentând jumătate din suma achitată pentru repararea autovehiculului, care era asigurat CASCO. Societatea l-a notificat pe căruţaş de două ori, fără a primi niciun răspuns, motiv pentru care s-a adresat instanţei. Reprezentanţii firmei au apreciat că poliţiştii reţinuseră greşit vina pentru producerea accidentului în sarcina şoferului, afirmând că de fapt culpa i-ar aparţine lui C.Ş.

În faţa judecătorilor din Hârlău, căruţaşul s-a prezentat cu un martor, un consătean care se afla în căruţă la momentul accidentului. Acesta a declarat că C.Ş. purta o vestă reflectorizantă şi ţinea în mână o lanternă aprinsă, căruţa fiind astfel semnalizată corespunzător. Magistraţii au reţinut această mărturie, ajungând la aceeaşi concluzie ca şi poliţiştii, că vina pentru producerea accidentului s-a datorat şoferului. Ca urmare, acţiunea depusă de Groupama Asigurări a fost respinsă. Sentinţa poate fi încă atacată cu apel.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat