back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

Procesele fără arestări, amânate două luni

Şi activităţile instanţelor de judecată au fost restrânse, în acesta perioada, pentru reducerea riscului de infectare cu coronavirus.

La Judecătoria Paşcani aproape toate procesele aflate pe rol au fost amânate şi urmează să fie reprogramate după data de 4 mai. Conform anunţului afişat la intrare în perioada 13 martie – 04 mai vor fi judecate doar cauzele pentru drepturi şi liberaţi, cele cu inculpaţi aflaţi sub incidenţa unei măsuri preventive, ordinele de protecţie şi ordonanţele preşedinţiale vizând minorii.
În aceeaşi perioadă a fost dispusă şi suspendarea activităţii cu publicul a compartimentelor Registratura şi Arhiva.
Transmiterea şi primirea corespondentei cu Judecătoria Paşcani se va face exclusive prin mijloace de comunicare la distanţă, mail, fax sau serviciile poştale.
Aceleaşi măsuri au fost luate şi la instanţele din Iaşi, la Tribunal şi Curtea de Apel. Aici toate procesele care nu au caracter urgent au fost amânate cu aproximativ 2 luni, în majoritatea dosarelor următoarea înfăţişare fiind stabilită în jurul datei de 10 mai.
Menţiona că pentru că a fost decretată stare de urgenţă, în această perioadă sunt „îngheţate “şi termenele de la care anumite dosare se prescriu.

PULSUL ZILEI

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Niciun articol afișat