back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Procurorii au aruncat năvodul peste cinci pești din Gâștești. Acuzații se apără: fetele se prostituau de capul lor

Cinci indivizi din Gâștești au fost „luați pe sus” de către politiștii de la Crimă Organizată Iași după ce au pus trei fete să se prostitueze. Una dintre ele este minoră și toate locuiesc în satele din jurul Pașcaniului. Cea minoră a fost inițial concubina unuia dintre indivizi, care apoi a pus-o să se culce cu alti bărbați, timp de un an de zile. În instanță, indivizii au spus judecătorului că fetele fac prostituție de bunăvoie și că in prezent, cele trei au un alt pește. Acesta le-ar fi pus să îi denunțe pe cei cinci.

Avocatul unui individ a spus judecătorului că acesta a fost încătușat deoarece una dintre fete s-a culcat cu vărul său, în casa în care locuiește. „În ceea ce îl privește pe Andrei Gabriel P. care este clientul meu, el nu are nici o implicare în presupusele fapte, având ghinionul de a-și găzdui vărul pentru două seri în casa lui! Urmează să vedem exact dacă acuzațiile aduse sunt fondate sau nu. Pentru că din materialul probator rezultă că victimele ar fi practicat de bună voie prostituția, lucru pe care îl fac și în prezent”, a spus avocatul Codrin Stupariu.

„La data de 16 ianuarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat 8 percheziții domiciliare, în județul Iași, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism. Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2023, un bărbat ar fi recrutat două persoane minore, în scopul exploatării sexuale, profitând de starea acestora  de vădită vulnerabilitate cauzată de vârsta fragedă, lipsa mijloacelor de subzistență și  nivelul scăzut de educație. Acesta, împreună cu alte 3 persoane, cercetate în cauză, ar fi obligat-o pe una dintre minore, de 16 ani, să practice prostituția în beneficiul lor, transportând-o în diverse locații, identificând clienți și primind sumele de bani rezultate din activitatea infracțională.

Cu privire la un alt bărbat, s-ar fi reținut faptul că ar fi întreținut raporturi sexuale contra cost cu una dintre minore, despre care ar fi cunoscut că practică prostituția, iar ulterior, prin constrângere fizică, ar fi împiedicat-o să părăsească imobilul în care s-ar fi aflat, lipsind-o astfel de libertate, în mod ilegal. De asemenea, unul dintre bărbați ar fi determinat și înlesnit unei  persoane majore practicarea prostituției, negociind cu mai mulți clienți prețul prestațiilor sexuale și însușindu-și o parte din foloasele materiale realizate.

Cercetările au relevat și faptul că un alt bărbat, cercetat în cauză, ar fi recrutat o altă persoană majoră, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia și, după ce ar fi adopăstit-o într-un imobil situat în municipiul Roman, ar fi obligat-o să practice prostituția, în folosul său. În cursul zilei de 16 ianuarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 5 persoane și măsura controlului judiciar față de cea de-a șasea. A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a celor 5 persoane”, au precizat reprezentanții Poliţiei Iași.

Dosarul poate fi consultat AICI.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat